Nici nu stiu cum sa-ti explic...ca habar nu am cum...cum sa fiu un metodologist bun, cum sa schimb opinii, cum sa transform chinul si neplacerea macar in ceva ce iti umple timpul. Esec - pentru ca nu te pot ajuta; dezamagire - pentru ca mi-am imaginat mereu ca adapostesc un 'petit' lider, un potential transformator de opinii si de credinte. Ma tem ca si viziunea s-a prabusit deodata. Ma tem ca nu am ce sa recuprez din eperienta, o trec in neant, in nadir si ma odihnesc sperand ca maine nu va mai fi amar.

Fantastica firea asta din care suntem plamaditi, nimic nu ne multumeste pana in momentul in care te-ai lipsit sau ai fost fortat sa te lipsesti de acel anume ceva/cineva, ca este el amic, iubit, masina, picior, mana, ochi, familie etc...si revenim...

Eu NU sunt dependenta de internet; sau cel putin astfel imi plac sa cred si sa neg in fata acuzatiilor care vin din partea diferitilor: "Ai sa-ti strici ochii.../Sa stii ca am vazut la televizor ca prea mult calculator si prea mult internet dauneaza"...asta ca sa nu mai mentionez ca televizorul - cel care de altfel scuipa cele mai multe abratii - 'a mintit poporul'. Revin: imi place sa cred ca nu sunt dependenta de internet, dar recunosc ca sunt dependenta de computer. Si daca pot supravietui fara 'online', atunci de ce eram atat de ingrijorata asta seara la gandul ca mi-am pierdut conexiunea? Oare pentru ca am pierdut legatura cu exteriorul? Sau sa fie pentru ca firea umana e conservatoare patologic si sufera de fiecare data cand pierde acel ceva - orice, cand trebuie sa renunte la confortul rutinei pentru a se adapta din nou? Sau poate ca necesitatea de informatie a devenit din ce in ce mai puternica?