Prima ninsoare, ma asteptam sa spuzeasca asa...dar pe masura ce urcam, zapada devenea din ce in ce mai serioasa...nu se joaca. M-a luat pe nepregatite, nu-i gasesc rostul, e ca un prieten nepoftit care iti strica planurile de a cina linistit in familie...care te forteaza sa te oficializezi mult peste planurile tale de leneveala nocturna. ma straduiesc inca sa cresc sentimente de acomodare, de acceptare, dar tot ce-mi trece prin cap e ca hainele imi par prea mici, deloc cuprinzatoare, ca frigul imi aspreste fata. Ma indispun serios pentru ca iarna asta timpurie imi consuma timpul si kilocaloriile (ccea ce nu e rau), ma amorteste si imi creeaza starea accea in forma latenta de hibernare. Am incercat sa imi fortez imaginatia, sa echivalez iarna cu sarbatorile si revederea celor dragi, dar dintr-un motiv sau altul, imi e greu sa le atasez.

Cert e ca pentru urmatoarele 3-4 luni ma mut, ma gasiti in coltul meu virtual, unde soarele straluceste mereu si unde straiele astea groase si triste sunt interzise.

Nu te deranjeaza sa folosesti wc-uri publice? Eu una ma inhib de fiecare data; sa spunem ca am trecut peste problema ‘privacy’ de atatia ani; numai ca astazi it just stroke me…aeroport, milioane de calatori poate dezinhibati…trecatori totusi, ne pasatori, manati de timpul scurt pe care il au pentru a schimba zborurile – habar nu am, am incercat sa tot gasesc motive indolentei si nesimtirii cu care folosesc toaletele publice: fie au pierdut de-a lungul anilor simtul gaurii, fie au impresia ca a folosi o toaleta normala este echivalentul unei toalete asemanatoare celor turcesti, fie pur si simplu sufera de exces de nesimtire. Cert e ca e de ajuns ca o singura persoana sa-si lase amprenta ‘excretoare’ asupra bietului Wc inghititor de ‘probleme’ umane, ca toti apoi sa fie fortati sa-l foloseasca in acelasi fel.

Cerinta de astazi si din totdeauna: Folositi civilizat wc-urile publice…

Ajungi la varsta la care stii stii ca ar trebui sa-ti pese; si-ti pasa de ceva, dar inca nu stii de ce. Ai 24 ani si te gandesti ca ai ce povesti, ai timp, si-ti amintesti totul de parca sar fi intamplat acum trezeci ani. Totul e prafuit, acoperit de miros de mucegai si de lumina difuza vintage, ca in pozele acelea alterate de timp, pe care ai tai inca le pastreaza in cutii de carton sub pat.

E o liniste ciudata, vinovata, pentru ca pana acum te-ai obisnuit sa te temi de acel CEVA care urmeaza, care te urmareste si care iti adduce in mod repetat tristetea zilelor nu demult apuse. Nu e nimic special aici, e numai un inceput de care inca nu m-am plictisit, un inceput pacifist, in care singura bomba care ar putea declansa as fi eu. Parca ma asteptam la altceva mai bun si totusi, daca stau sa ma gandesc mai bine, nici ca se compara – am spus trecutul pare ca a amutit demult. De parce vrei cirese mari de vara si primesti capsune; nu stii daca iti plac, dar te satisfac cum nu se poate.