Cum se numeste starea asta de amorteala ce-i urmeaza unui conflict. De cand ma stiu, imi trebuie timp sa diger greseala, caut nod in papura de dragul orgoliului, si sfarsesc prin inevitabilul gust amar, greu al vinovatului pocait. Si cu toate astea, nu simt ca e momentul sa incerc sa explic, oricum, sunt atat de grele explicatiile, scuzele...Si uite acum ruleaza la Guerilla: Let It Be... Dar la dracu', nu merge asa. Daca-i vorba de mine, nu merge niciodata asa; trebuie sa rumeg, apoi sa analizez din n-spe mii de puncte de vedere, ca sa realizez ca singura cale de rezolvare e si cea mai grea... Imi pare rau...

.be

Anul trecut iti vorbeam despre francezi, despre neajunsurile lor, despre firea lor. Astazi iti vorbesc putin despre belgieni. Vezi ca nu m-am grabit sa trag concluzii, desi nu e prima experienta a mea aici. Sunt de aproximativ doua luni printre ei, timp suficient sa scriu cateva randuri.
Simte-te bine, romane, mizerie si aici. Mizerie umana, melanj, ignoranta, incertitudine, birocratie, frustrare,      dezinteres sau mai bine spus 'machiavelism', rigoare, incapatanare, acompaniate de nori si ploaie si de multa, multa bere. Sunt atat de ignoranti belgienii, incat iti garantez ca daca nu ar aparea vremea deprimanta in peisaj, ar creste considerabil media de varsta a poporului.
Trebuie sa-ti marturisesc apoi ca tara asta mica nu are guvern, dar are crestere economica. E mai birocratica decat orice alt stat; are trei limbi oficiale, dar majoritatea pot vorbi fluent engleza, multi imigranti, nenumarate autostrazi, majoritatea luminate pe perioada noptii. Melting pot-ul belgian poate ca nu e la fel de recunoscut ca si cel american, dar e extrem de puternic si evident; nici nu stiu daca mai exista cineva sau ceva autentic aici. Un lucru e minunat: aici nu te simti strain. Si al doilea lucru minunat: ciocolata belgiana. :D

25,1

Acum doua zile aveam 24 si stii, parca nu era amenintator. Astazi, cand spun 25, ma gandesc inainte: 'Oare nu gresesc, nu cumva am facut 24, dar am grabit putin timpul? Si fac calcule: daca sunt nascuta in '86, asta inseamna...25 deja'. E cumplit, nu simti varsta. Cine spune ca ai varsta pe care o resimti e un ipocrit, un frustrat mincinos care se agata de un cliseu pentru a ascunde ca-i e teama.
E teama. Ajungi la 25, deja numar rotund, cu insemnatate, iti mai spun si altii ca de acum ai un sfert de secol - dezastru. Stii, e pana  la urma o problema de imagologie - cu cat mai neplacuta asocierea, cu atat mai eronata reprezentarea. Te temi pentru ca 25 inseamna ca ai adunat deja cativa ani, ca roadele ar trebui sa incepi sa le aduni. Dar tu tai frunza la caini; te bucuri de micile placeri ale vietii, gandesti pe termen scurt, desi ai inteles de mult timp ca e nevoie sa dezvolti planuri de viitor solide. Poate o mai scalzi asa vreun an, doi, apoi te loveste si pe tine viata cu ceva. Mi-e teama ca ceva important se va intampla...asa am vazut la 'oamenii mari', iar eu nu stiu cum sa reactionez. E multa nesiguranta.
Ce inseamna 25? Gata cu joaca, 'il faut faire qqch', atentie, teama, nesiguranta. E paradoxal cum se spune ca pe masura ce inaintezi in viata, devii mai intelept. Imi amintesc ca la cativa ani nu aveam teama de nimic si de nimeni, stiam ca reusesc tot ce-mi propun. Acum poate ca am obiective prea mari pentru forta de care dispun...who knows? Eu nu, si nici cei 25 ani ai mei.