Dulceata si soda caustica (sau valorile uitate ale unei populatii mucegaite)

Nu mi se intampla des in ultima perioada sa ma uit la tv, e dezgustatoare grila de programe a posturilor romanesti, ca sa nu mai vorbesc, deja despre cliseele micilor ecrane. In fine, ne-am uitat aseara la X Factor. Evit sa vorbesc despre calitatea show-ului in sine, pentru ca organizarea nu face subiectul postarii de astazi. Recunosc ca unii participanti sunt de-a dreptul ilar de penibili, intr-atat incat se pare ca si juriul a fost ales pe masura. Nu, nu este vorba despre Cheloo, pentru ca el este un peronaj evadat din alte povesti, ci despre ghici ce, ghici cine? Nimeni altul decat Dan Bitman. Eternul burlac zambaret, vesnicul copil batran al scenei pop/rock romanesti, Danutul idilelor romantice dilematice din show-biz-ul romanesc, a lasat aseara galanteria de-o parte.
A inceput suav: nu i-a 'dat niciun inel', ci una la 'gioale'; mai pe romaneste de-atat, i-a declarat ca nu e frumoasa. Tocmai ce lipsea pentru a reface increderea unei femei proaspat divortate, care participa insotita de mama si un prieten foarte apropiat. Prima gafa se trece repede cu vederea, insa Danut insista sa testeze perseverenta si umorul domanei lector universitar. Ca cireasa de pe tort se rostogolesc urmatoarele cuvinte ale lui Danut, sugerandu-i femeii asemanarea cu renumitul Marilyn Manson. Cu siguranta remarca aceasta a spalat rusinea, Danut. Cu un asemenea compliment si cu asemenea prezenta de spirit, la cat mai multe hituri si concerte...si aparitii tv.
Ma intrebam aseara daca nu ar fi fost mai potrivita taierea acestor momente la montaj, insa mi-am dat seama ca nu ar fi corect fata de concurenta sau fata de tele/spectatori. Consemnam, insa, momente reale si realizam ca au mai ramas putine personaje autentice pe piata showbiz-ului autohton.
Vine o zi...Vine o zi cand se va sfarsi...cand omenia, curtoazia si cavalerismul si altele ale campului lexical vor fi devenit de mult timp arhaisme.
Abilitatile si rigorile bunului simt ruginesc atunci cand nu le exersam. Sau si mai mult, se aplica teoria formelor fara fond. Incep sa cred, de fapt, ca Romania intreaga este cladita astfel; ca ne insusim din mers caracteristici a caror valoarea nu o constientizam sau atitudini ce nu ne reprezinta. Inconstanta si lipsa de substanta ne caracterizeaza, motiv pentru care am impresia ca omenirea e ranceda.

2 + 7 = 27
Foarte confuza ziua aceasta. A inceput devreme, se prelungeste, a stat pe loc, a asteptat, s-a grabit, a inflorit, s-a ofilit, a stralucit, s-a razvratit, s-a calmat iar acum prelungeste agonia.
Cel putin o zi pe an, individul se simte special...de ziua lui, cand toti ii acorda minimum un post pe facebook, un apel scurt, un sms. Nici nu tin cont de 'remindere-le' FB sau traditionalelor agende, cert este ca ma complac; sunt obligatii sau momente oneste, oricare ar fi intentia, le apreciez valoarea si ma fericesc pe seama lor.
In alta ordine de idei, a venit momentul sa-mi pun o dorinta :)

Ai grija ce-ti doresti!

Cat de ciudata senzatie cand simti ca-ti pierzi controlul. Cu atat mai mult, cu cat e pierzi in detalii, realizezi ca nu l-ai avut niciodata.
De astazi sunt sigura ca realitatea este intruparea dorintelor noastre adanci. Si ma duc departe, in abisul introspectiei, si imi dau seama cat de masochista am fost in nenumarate cauze. Am descoperit, si probabil nu sunt singura, victimologia: e stiinta aceea (termen pe care, de altfel, nici nu l-as fi gasit daca nu s-ar fi intamplat ultimele doua ore din aceasta seara).
Dar oare cand te nasti, e tot puterea unei minti care pluteste in Univers si care se decide brusc 'sa se metamorfozeze'?

Mi-e dor de

A. sustine ca nu l-am ratat. Eu zic ca nu-i asa. Ea e euforica, are si motive. Mie-mi fuge gandul la ziua de 31. Puteam sa fiu acollo, si daca ajungeam, ma strecuram pana in plutonul fruntas, dadeam din coate, si apoi ii admiram si ii sorbeam prin obiectivul aparatului.

Am fugit, nici macar in tara nu am fost, macar sa aud rumoarea post concert. De la Aerosmith si Cranberries nu am mai fost la un concert si ma roade calcaiul sa-i daub ice spre urmatorul. Am vrut sa-mi cumpar bilet, asa nu gaseam pretexte sa absentez, dar nu stiu de ce nu am facut-o. Poate ca undeva am gresit ca nu am miscat fortele Universului.

Astazi e zi de intoarcere acasa si de RHCP rasunand puternic in casti.’ Daca voi nu ma vreti, eu va vreu’. Si suna tare ‘California’, iar eu inchid ochii plutind intr-un soare plapand cu tente tomnatice si ma transport in timp, la concert – nu stiu daca in trecut sau in viitor, idea e ca vreau sa fiu cu ‘oamenii mei’.

Mi-e dor de voi si de noi la concerte.

Dubla 1

E fericita. Se hraneste cu fericire, cu implinire. A uitat si cat de trista era mai devreme, cat de mult ii displac despartirile. A uitat ca e un om in plus intr-un alt univers, dar stie ca are sansa sa devina unul potrivit intr-un alt loc si spatiu. Timpul e diferit si tot acelasi. Dar ti se pare ca-l traiesti in de doua ori, iar persoanei pare sa-i placa statutul asta de duplicat.
Dar de cand a ajuns sa-l fericeasca pe om exploatarea asta prin munca? De cand o singura sarcina nu-i mai ajunge? De cand ii place sa se lege la cap...il doare si asa ii trece. Si exagereaza, i s-a umplut pieptul de aer si insista sa-l retina inchis ca un nesatul. E multumit ca are o sansa, ca de data asta i s-a dat o sansa; ca momentele acelea cand parea ca-i frate cu necuratul, ca ar fi scos flacari pe nas si gura pe care le-a reprimat nu i-au fost in zadar. La un anumit nivel, totul este ciclic; o roata care iti permite sa experimentezi in situatii variate si infinite.
Eul s-a trezit astazi, eul a primit astazi o sansa la fericire si tine sa zambeasca.

Ea e suparata

Ea e trista. Au avut aseara o convorbire telefonica indelungata. Bata-l vina, sub impresia fatala ca reduci dorul vorbind la telefon, nu faci decat sa maresti distanta. O stiu, am simtit-o si nu m-am invatat minte, pentru ca sufar de dependente, in principiu de comunicare si cafeaua de dimineata. O vad cum se cufunda intre gandurile-i, e departe, e in ploaie si nimic nu pare sa-i spele dilemele (ale ei si ale lui Plesu).
Eu o inteleg, sau asa imi place sa cred. Si tac pentru ca simt ca astfel o ajut mai mult. I-am spus ca-i sunt alaturi oricand simte nevoia sa discute. Eu stiu ca tinzi ca te scufunzi in singuratate si mai mult, motiv pentru care la prima despartire mai serioasa am plans la telefon cu toti prietenii mei in drum spre Bucuresti. Imi venea adeseori sa ma urc in masina si sa plec oriunde, sau numai sa petrec timp in masina imaginandu-mi ca strabat tristetea.
In fine, ce sa-i spun? Ca eu am fost in locul acela intunecat si ca acum totul mi se pare atat de indepartat. Incerc sa-mi impun ca nu m-am purtat ca o copila prostuta, ca reactiile erau inevitabile; dar acum, la 'ani lumina' distanta realizez zadarnicia acelor momente prelungi. As vrea sa o fac sa rada, dar stiu ca zambeste din politete. As fi vrut sa-i citesc o frumoasa poveste (ii apartine lui Malaele si am gasit-o in Ratacirile lui) sau sa-i impartasesc cateva piese, dar mi-e teama de laitmotivul asta al iubirii...e prea curand. Parca si imbratisarea aceea de urs de aseara am facut-o intr-un mod stangaci...tocmai pentru ca nu vreau sa-i creez circumstante sa mediteze.
Pare puternica, asa o gasesc eu; a incetat sa mai planga, de parca i-au secat lacrimile noaptea trecuta. Dar stiu ca experientele acestea lasa santuri pe care le acoperi anevoios. Poate ca numai iubirea ne face perfecti, daca invatam sa iubim cu adevarat, autentic; insa de prea putine ori iti e impartasita pe masura.

Oarba (dupa o auzita poveste)

A fost odata, pe nesfarsita intindere a acestui pamant, o fata nespus de frumosa si, totodata, nespus de trista, pentru ca era oarba. Infirmitatea o facuse sa-si urasca propria faptura, propriul destin si pe toti cei din jur, in afara prietenului ei bun, care era mereu langa ea, gata s-o ajute.

Odata i-a spus:

- Bunul meu, daca cineva ar face o minune si as putea sa vad vreodata, eu m-as marita cu tine!

Si vremea trecea...

Si...intr-o binecuvantata zi, cand ciresii si zarzarii isi spargeau mugurii, inalbindu-se la vederea primaverii, cineva i-a daruit frumoasei femei doi ochi. Bandajele au fost scoase si frumoasa femeie a putut sa vada. Fericirea ei a depasit potriveala cuvintelor.

-Acum, ca poti vedea, a intrebat temator prietenul, te mariti cu mine?

Frumoasa femeie s-a rasucit pe calcaie si l-a vazut pentru prima para pe prietenul ei. vremelnica ei bucurie a facut loc deznadejdii. Si prietenul ei ear orb.

Au tacut o vreme.

-Te iubesc mult, i-a spus femeia, esti prietenul meu cel mai bun si ma intelegi. Stiu ce umilitor este sa nu vezi si cata suferinta poti provoca celor din jur, dar iarta-ma, nu ma pot marita cu tine, pentru ca tu ...esti orb.

Si iar au tacut...

-Oriunde vei calatori, i-a spus prietenul, sa fii fericita si norocoasa! Priveste lumina acestui pamant si minuneaza-te de aceasta creatie a Domnului, care este omul. dar, te rog, sa nu uiti niciodata sa ai grija de ochii tai, pentru ca, inainte de a fi ai tai, au fost ai mei.

(Horatiu Malaele, Rataciri)

Am pentru prima data anul acesta, in pietricica Neamtului, sentimentul acela dezolant al toamnei. Imi vine sa plang. Lacrimez numai gandindu-ma. A fost odata un sentiment de temere, pe care mi-l instaura prima data bunica: Ehe, se da jos militaria din pod! Acum s-a transformat in anxietate si nesiguranta totala, un gand neincetat care te macina si te trage de maneca pe masura ce timpul de meditare creste. In hol, in hol, in hol cu capul gol...cam asa ma situez astazi. Daca asta inseamna maturizare si responsabilitate, m-am saturat de golul din stomac. Am nevoie de schimbari, de proiecte, de inceputuri, de energie, de oxigen, de oameni 'umani'.

Jocurile Olimpice reprezinta scaparea mea astazi si motivul suficient de puternic care indreapta atentia de la invrajbirea politica autohtona. Recunosc ca pana astazi nu m-a fascinat acest sport, insa, avand in vedere ca este singura echipa a delegatiei noastra care participa la JO, 'mi-am facut datoria' de a vota cu echipa nationala de polo. De ce? Pentru ca nu s-au hazardat in declaratii de dragul asteptarilor jurnalistilor, insa mai ales pentru ca ne reprezinta cu onestitate interesele. Cu toate prejudecatile pe care le naste reputatia de sportiv, ii invit pe politicieni si 'apoliticieni' sa ia aminte la prestatia echipei de polo.
Mi-e cunoscut scenariul: grupa dificila, 'inamici' mai puternici si mai experimentati, cu tunuri si armate numeroase, parjolind terenul 'alor nostri'. Cu toate acestea, prestatia echipei este demna, sportivii autohtoni nu privesc spre fundul bazinului, ci ataca in permanenta. Scor final Romania-Ungaria 17-19, din pacate, dar ii felicit pe 'baietii amfibie' pentru atitudinea sportiva si pentru demnitate.

Binili invinge

Sii ce ma deranjeaza cel mai mult? In afara situatiei politice si a contextului actual in care ne regasim. Ca realitatea loveste sub centura.
Astept ziua despre care tot vorbea Tamango la Guerrilla: Binili invinge! Cand eram mica traiam in lumea povestilor; mai tarziu am invatat la scoala ca tema principala a basmelor este intocmai victoria binelui in fata raului. Vreau un basm!
Vreau sa oferim oportunitati tinerilor, vreau sa le asiguram o viata fericita. Vreau sa nu mai plece nimeni! Sa incetam sa ne mai mutilam sufleteste si sa ne mai parasim caminul pentru ca asta este singura optiune pe care ne-o ofera ei. Visez sa spun la sfarsitul vietii: A fost odata ca niciodata o familie unita si fericita...


Incetati sa mai creati un popor de deprimati!

Duhoare

Ce putim… Sau ce ne pute?

Oricum o dai, tot lasam o dara de duhoare…

Am uitat ce e modestia si am inlocuit-o cu superficialitate. Abia asteptam momentul sa ne gasim “eroii” care sa ne indrume pe cale…spre superficialitate, spe ochi dati peste cap, spre glume nesarate, spre misoginism si badaranie. Unde sunt bunele maniere din era pasoptista? Candva aveam model frantuzesc de urmat, asa cum era el, forma fara fond, dar n-am conservat nici un sfert din el. L-am schimbat repede pe pietrele astea pe care le scoatem pe gura, pe noroiul asta care nici macar nu ne apartine sip e mirosul asta greu…

Si ma intreb acum, din ce suntem facuti de ne bate vantul numai in directii gresite? Ce ne trebuie sa ne dam jos ochelarii astia de cal sis a ne deschidem mintile si sufletele aride unde numai mucegaiul supravietuieste in tihna?

Fara introducere, caci e de prisos, nu vreau decat sa mentionez ca trebuie sa fie un calvar sa te angajezi ca meteorolog in Belgia, zilele astea. Sau, sa fii al naibii de norocos, caci precizia nu are ce cauta in context: poti sa prezici ca ploua maine; ploaia e laitmotiv aici. Pe langa langa ploaie, s-ar putea sa ai parte si de putin vaj, asa ca palaria nu are ce cauta, decat daca ai ancorat-o bine de cap. Aaa, si poate, dar slabe sanse sa primesti si cateva raze de soare, cu dinti, cum altfel. Asa ca scurta, cu cat mai lunga, cu atat mai bine, e de nelipsit din garderoba de primavara...si pelerina de ploaie; daca nu ai una, ai face bine sa-ti achizitionezi - gasesti sa ti le si asortezi.
Dintr-un alt ciclu Invataminte tarzii din Belgia.

Ti-ai imaginat vreodata ca necunoscutul nu te sperie, ca abia astepti sa-i pici in brate? Eu nu, pentru ca echilibrul meu se traduce prin a controla totul. Daca ma intrebi, e ideal sa fiu cu un pas inaintea viitorului, sa-l anticipez si sa-i dau raspuns la orice intrebare.
Si uite, cateodata ma dezechilibrez, probabil de plictiseala sau din rutina. Ma gandesc ca nu am nici cea mai vaga banuiala ce se va intampla, unde voi ajunge, dar stiu cu siguranta ca atunci cand voi pleca, voi canta de fericire. Uite cum construiesc in mintea-mi scenariul propriului film: probabil ca voi deschide larg toate ferestrele (nu mai conteaza daca au fertilizat terenul sau daca bate vantul dinspre crescatoria de bovine - trebuie sa fie si parodie), voi ridica bratele (daca nu ma sincronizez perfect cu ploaia) si voi avea grija sa-mi cante baietii astia de la Hurts. Ma mai gandesc din ce perspectiva cladesc finalul: locul asta mic ce se va lipsi de mine si de problemele mele (Stay...si daca inca nu cunosti piesa, o gasesti aici -> http://www.youtube.com/watch?v=2t5JbPU1Vy4)  sau eu, care las in urma noua luni si ma indrept catre "ceva ce miroase a primavara si a sperante" (http://www.youtube.com/watch?v=1TB1x67Do5U&ob=av2e). E de vazut. As crea un chestionar, dar nu stiu prea multi de blogul meu, asa ca nici nu ma mai obosesc.
Zise  Ioana, frecandu-si palmele una de cealalta, fara zambetul "mefistonian".

Un singur apel si pam-pam, gata, e liniste din nou.Mi s-a dus roseala de Paste de pe fata, tamplele nu mai zvacnesc, iar arsura aia de pe dinauntru-mi s-a mai potolit.
Cine spune ca omul e conservator? E un idiot. Uite cat de repede am trecut de la o stare la alta, total antagonice. Parca m-as culca din nou, somnul puriu si insuficient de peste noapte mi-a anchilozat oasele si  creierul.
Traim in lumea sentimentelor. Nu credeam sa ajung vreodata sa-i apreciez pe cei care se mai agata de cate un fir de ratiune. Toti cautam iubirea perfecta in momentul perfect si daca nu e sincronizare, te copleseste dezamagirea, caci i-ai dat cu piciorul, nestiind ca-i poate cel mai bun lucru care ti s-a intamplat vreodata. Regrete...si toate se sfarsesc cand te suna de dimineata si parca ati uitat amandoi tot ce v-ai improscat aseara, parca de dimineata va intelegeti de minune, desi niciunul nu ar vrea sa faca primul pas si sa-si admita greseala. Vezi, emotii, ce-ti spuneam...te coplesesc, te sufoca...esti ca vremea din Belgia - atat de schimbator.
As pleca in momentul asta de aici, dar macar acum sa rationalizez.

Uite ca in ajun de Craciun sarbesc/rusesc incerc sa regasesc gandurile de acum sase zile. In prag de 2012 ma aflam in masina, in micuta si instabila Ka...prea marunta pentru gandurile marete care se cultiva cu entuziasmul oricarui inceput si cu...putina sampanie, ca sa fiu mai exacta.
23:55, viraj la dreapta pe bulevardul Bursei din Bruxelles, jocuri luminoase, artificii...acolo trebuie sa ajungem degraba. Mai departe, visul spulberat de ambuteiaj, realitate crunta cotidiana. Oare de ce sa calatoresti cu masina de Noul An? In fine, realizez repede ca nu pot sa incep anul trista, cu atat mai mult cu cat am mai precizat de nenumarate ori ca nu inteleg supraestimarea acestui moment. Desfacem sticla de sampanie, telefonul suna necontenit,, dar cine il aude in vuietul sutelor de claxoane care ne inconjoara si in bubuiturile petardelor care explodeaza in jurul masinilor; oameni care alearga, nu inteleg unde se grabesc. Urmeaza un moment scurt de ras haotic, nu stiu daca isteric pe care il sting usor pe masura ce observ realitatea care ne inconjoara: masini dubioase, geamuri fumurii care acopera pasagerii misteriosi, haos si aglomeratie mai ceva ca la Istanbul, urlete animalice, priviri nebune, scapate de sub control, niciun pieton/sofer care sa semene macar putin cu un belgian...jungla urbana dezlantuita.
Ajunse la destinatie, intr-o parcare aproape de Grand Place, singurul gand care ne incearca e sa marcam momentul, sa bifam casuta care precizeaza ca am fost aici de Revelion; nimic placut, numai un sentiment de teama, de teroare, dam piept cu Uraganul. Ne inarmam cu putina cutezanta, cate un pahar solid din care am sorbit cateva guri de sampanie si sticla, evident. E imposibil sa inaintezi rapid, mai mult, totul se transforma intr-o vanatoare de idioti care imprastie 'bombe' in stanga si in dreapta iresponsabil, printre copii si parinti; sticle sparte, abandonate, cu-i ii mai pasa de civilizatie si de bun simt. Strazi impaienjenite de politisti 'chasing cars', se fugaresc gainarii care distrug placerea unei zile care odata era minunata.
Mi-e greu sa realizez ca au disparut galanteria, simtul civic si responsabilitatea, ca sa nu mai spun ca imi e imposibil sa inteleg cum toate acestea au fost usor inlocuite cu prostie, ignoranta si violenta.
Sau poate ca au existat dintotdeauna aceste nonvalori pe care libertatea cea lipsita in ultimul deceniu de responsabilitate le-a descoperit si propulsat?
Nu vreau sa cred sau sa constat ca am crescut toti si ne-am facut rai si ignoranti, vreau sa stiu ca eu am sa traiesc intr-un mediu mai bun si vreau sa continuu sa cred ca viitorul nu este cel pe care mi l-a prezentat inceputul lui 2012.
Un tarziu La Multi Ani!