Deschide poarta, crestine!

Sa spunem ca oficial si practic a venit primavara. Nimic surprinzator, doar suntem la mijlocul lui aprilie.  Gospodari vecini - si-au inceput proiectele de gradinarit. Foarte frumos si sanatos sa te ocupi de oazale personale in mijlocul betonierei urbane pe care o construim de cateva zeci de ani cu zel. Frumos, dar nu acesta este subiectul postarii de astazi.
E soare si parca mi s-au luminat mai multe - inclusiv gardul acela mare de beton ce se intainde in fata pe mai bine de 20 m. Am vazut nenumarate cazuri, in special in Romania. Si mi se pare paradoxal. Am calatorit destul, am trait vreo cateva sezoane prin afara si am observat ca nimeni nu se blindeaza astfel in beton; gardurile sunt aproape inexistente, daca ai vrea si te-ar tine conditia fizica, ai putea sa incalci proprietatea oricand. Ca sa nu mai discut de locuintele acelea de prin tara lalelelor, unde proprietarii se plimba nestingherit in lenjerie intima prin fata ferestrelor ce in toata existenta lor nu au vazut perdele si draperii. Eu apreciez asta: imi place sa arunc cate o privire peste gard sau pe fereastra necunoscutilor...fara niciun gand de infractor. Ma roage curiozitatea, intotdeauna am considerat ca pot afla multe despre stilul de viata si despre oameni observandu-le spatiul "intim".
Popoarele acestea "vestice" pe care le-am tot vizitat te invita oarecum sa le calci pragul...si atat! Apoi ti-au inchis usa, au trasat bariere sociale pe care nu le poti dobori. Nu sunt atat de prietenosi. In schimb, romanul e dispus sa socializeze, sa te invite, sa lege mai usor legaturi cu tine. Dar isi construieste adevarate cazemate cu ferestre mici, ferecate de perdele si draperii. Nu e putin paradoxal? Stiu ca sunt multe aspecte care determina situatia data, insa nu puteam sa trec peste observatie.
De cand privitul "in gradina altuia" devine violare a intimitatii si de cand am inceput sa ridicam adevarate fortarete ca sa socializam mai bine?

"Fericirea e o alegere"

De cand am luat vacanta asta neprogamata, nici ca m-am gandit la volei. Cred ca incep sa ma pricep a face pe prostu' ca strutu'. Ma cufund online, intre randurile si imaginile un desktop mult mai mare, care sa inunde cat mai mult constientul. Da, ploua. Si daca eram in Belgia acum, oare nu era la fel? Sa verific vremea. I-auzi, cica e soare! A innebunit si vremea. Pe undeva s-a pierdut primavara, a uitat de mine si de fotosinteza mea.
De aproape o luna ma ascund un etaj mai sus, de teama sa nu locuiesc cu ai mei in tv. Am lumea mea, tot ce-mi trebuie e sus, asta daca nu uit aparatul pe jos sau il las dinadins ca sa nu-l uit la plecare.
De o luna am terminat-o cu voleiul si aproape niciodata nu mi-am pus serios vreo intrebare legata de volei si de viitorul nostru impreuna. Nici macar lehamite nu-mi mai e la gandul ca exista din ce in ce mai multe persoane asemanatoare celor intalnite sezonul acesta. Lumea se degradeaza, dar eu nu. Nici macar nu-i includ in univers. Le-am inchis usa, fie si macar pentru vacanta asta.
E frumos ce mi se-ntampla."Fericirea e o alegere". Si-Ti multumesc ca ma ajuti sa-mi gasesc fericirea!

Miros de...

Fii atent, m-am saturat. Vreau sa schimbi ceva. M-ai limitat suficient in ultima perioada, mi-ai trasat tot felul de obstacole. Mi-ai acordat cateva sanse si nu am stiut sa profit de ele la momentul oportun, insa acum vreau...si tu nu imi dai voie. Simt ca e ceva aproape, il miros, vine de sub usa aceea pe care nu vrei s-o deschizi. Ma lasi sa adulmec, e ca si cand arunci piatra cat sa faci o crapatura, sparge geamul odata!
(...) Dar mi-e teama ca nu cumva de dincolo sa vina miros de 'rahat' (e cuvantul acela care incepe cu "c", nu are legatura cu delicatesa aceea turceasca, poate iti puneai intrebarea aceasta).

...si temerile ei

Mi se intampla frecvent in ultima perioada sa ma ascund in spatele sarcinilor trasate si sa uit cat imi place sa mai postez aici cate ceva. Si mi-am dat seama 'de doua ori': 1) ca ma mint in continuare, ceea ce inseamna ca devin din ce in cei buna la treaba asta, si 2) imi place sa astern aici din cand in cand vreo idee, macar de dragul de a tasta zgomotos - imi amintesc apoi de mine in trecut, sa-mi pastrez urma, sa ma identific, sa ma evaluez.
Cert este ca astazi am mai descoperit ceva si nu stiu daca se intampla si altora. Sunt proprietara unei temeri care se manifesta bizar: cuprinde fiecare parte a corpului si o furnica, apoi cucereste reduta suprema si de acolo nu-i mai ramane decat sa dea ordine: iti sugereaza sa te multumesti cu prezentul, cu ceea ce ai ca doar 'ce-i in mana nu-i minciuna', te mai biciueste cu un frison si iti cauta motive nenumarate sa nu pasesti on continuare.
Acum ca am scris-o, ma gandesc ca o pot infrunta mai usor.