Ai grija ce-ti doresti!

Cat de ciudata senzatie cand simti ca-ti pierzi controlul. Cu atat mai mult, cu cat e pierzi in detalii, realizezi ca nu l-ai avut niciodata.
De astazi sunt sigura ca realitatea este intruparea dorintelor noastre adanci. Si ma duc departe, in abisul introspectiei, si imi dau seama cat de masochista am fost in nenumarate cauze. Am descoperit, si probabil nu sunt singura, victimologia: e stiinta aceea (termen pe care, de altfel, nici nu l-as fi gasit daca nu s-ar fi intamplat ultimele doua ore din aceasta seara).
Dar oare cand te nasti, e tot puterea unei minti care pluteste in Univers si care se decide brusc 'sa se metamorfozeze'?

Mi-e dor de

A. sustine ca nu l-am ratat. Eu zic ca nu-i asa. Ea e euforica, are si motive. Mie-mi fuge gandul la ziua de 31. Puteam sa fiu acollo, si daca ajungeam, ma strecuram pana in plutonul fruntas, dadeam din coate, si apoi ii admiram si ii sorbeam prin obiectivul aparatului.

Am fugit, nici macar in tara nu am fost, macar sa aud rumoarea post concert. De la Aerosmith si Cranberries nu am mai fost la un concert si ma roade calcaiul sa-i daub ice spre urmatorul. Am vrut sa-mi cumpar bilet, asa nu gaseam pretexte sa absentez, dar nu stiu de ce nu am facut-o. Poate ca undeva am gresit ca nu am miscat fortele Universului.

Astazi e zi de intoarcere acasa si de RHCP rasunand puternic in casti.’ Daca voi nu ma vreti, eu va vreu’. Si suna tare ‘California’, iar eu inchid ochii plutind intr-un soare plapand cu tente tomnatice si ma transport in timp, la concert – nu stiu daca in trecut sau in viitor, idea e ca vreau sa fiu cu ‘oamenii mei’.

Mi-e dor de voi si de noi la concerte.