Moving out

Again and again...and again....again, and again...and...guess what? AGAIN

Da...e plictisitor numai cand auzi "din nou" de atatea ori...gandeste-te ca fac asta cu nenumarate ocazii; ma specializez in impachetat toale, indesat in cutii, in dilatarea spatiului si in comprimarea lucrurilor care umplu "golul". Sterg urmele, imi urc desagele in spinare, imi burdusesc portbagajul si bancheta din spate cu genti care mai de care mai ticsite de inca "un an". Macar de aici stiu ca nu mai am numai trecutul; prezentul oricum e fugitiv.

Imi parasesc spatiul/odaia/pestera cu draperii de copii si tablouri animate (si aici sa ma explic: e vorba clar de reprezentatii ale personajelor indragite de la Disney sau din Looney Tunes, adunate in forme ludice de puzzle), dar cel mai trist e ca imi parasesc bucata mea de mare si valurile care parca imi soptesc ceva chiar asta seara. Mi-am chelit camera, au mai ramas cateva lucruri, dar nu-mi apartin, nu au insemnul meu...

Macar acest ramas bun imi da ragaz s-o fac asa cum trebuie.

Am uitat sa v-o povestesc pe ultima. E musai. Sunt sigura ca multi au mai patit-o, dar nu cu limonada.

Prima zi de Paste: greu, gras, dulce, sarat, putin acru, poate si un strop de vin rosu - teroare, organismul cere o plimbare nocturna; purced impreuna cu trei prieteni la plimbare, cu gandul la un ceai verde, la discutii linistite...detoxifiere. Ceainaria nu ne-a primit: era ticsita cu fum, clienti si prea multi decibeli pentru prima zi de Paste. Ajungem la barul de peste drum: muzica proasta, dar macar aici era plin de locuri goale, lumina slaba, fumul insesizabil. Ne-am asezat, comandam toti limonada, pesemne ca nici stomacul nu ne mai da voie sa-l bombardam cu altele. Surprinzator de reusita limonada, numai pentru cei 6 lei. Ana e insetata, mai cere una. Ne pregatim sa plecam, asa ca cerem nota de plata. Evident, e putin incarcata cu cinci ape plate. cerem explicatiile de rigoare, nu cred ca au gresit nota, in conditiile in care localul are sapte clienti in total. Si sosesc, asa cum ma asteptam: domnisoara care ne-a servit, "ne mai serveste" o explicatie mai mult decat sfidanta si indrazneata: in mod normal, limonada lor se pregateste cu apa de canalizare (WHAT?) Noi am cerut ca bautura sa ne fie preparata cu apa plata, ca atare, asa se explica prezenta pe nota de plata a celor cinci sticle de apa . Stiu ca e Pastele, dar nu ma pot abtine; ii adresez cateva intrebari domnisoarei, se fastaceste, desi devine chiar nesimtita; intervine barmanul intr-o incercare esuata de a fi diplomat si de a gasi, evident, o explicatie tipica: 'ei sunt numai angajati ai localului'. Clar imi e ca si daca as fi vrut sa discut cu altcineva, imi era imposibil, era miezul noptii. In cele din urma renunta la atitudinea lor defensiva si incearca strategia: "acceptam criticile constructive, asteptam sugestiile dumneavoastra"...Teatru ieftin, si parca nici macar atat.

Poate ca atitudinea mea pare putin exagerata si ridicola, ar spune unii "e vorba de o apa plata". Ceea ce ma deranjeaza e ca un local in ziua de astazi se preteaza la a oferi clientilor apa de canal (cand sunt cunoscute o serie de cazuri de infectii cauzate de tot ceea ce se perinda pe conductele de unde provine aceasta apa, si pe care ne-o ofera acest local la pretul de 6 lei).

Aviz pitestenilor si celor care ne mai viziteaza orasul: evitati localul cu pretentii de pub autentic "La butoaie".

Ne-am bucurat ca am iesit din iarna asta lunga, ca ne-am deszapezit/'destroienit' whatsoever...dar niciodata nu-i bine; vara nu-i ca iarna, dar nici cu primavara nu mi-e usor; cam asa e romanul; ai spune ca e un nemultumit, un aspirant absolut. Eu as spune ironic: MY ASS!Si da, my ass hurts like hell, si nu mi se trage de la sala, ci de la condus prea mult in Romania. Zapezile s-au topit (slava Mamei Natura, caci utilajele, cel putin prin Constanta, au evitat sa ne viziteze), toate bune si frumoase, a venit primavara, s-au uscat si strazile, insa acum parca au iesit asa, 'delicat', la iveala, craterele din sosele. Explicatia: 'iarna nu-i ca vara'. 'Am mazgalit' pe ici pe colo cu plombe in asfalt, parca nu le mai observi de cand casti gura la copacii infloriti de pe marginea drumurilor.

Acum, nici primavara nu-i ca vara, ploua cam des, si parca nici asa nu ne convine. Trecem cu vederea inundatiile, as spune laitmotive ale peisajelor pitoresti, si ajungem, din nou, la subtilele gropite de acum prezente permanente ale peisajelor urbane, care stau acum bine ascunse de 'helesteele' strazilor. Incepe un fel de roata a norocului; romanul e, pana la urma, un spirit ludic si aventurier, dar mai ales cu dare de mana (vezi vulcanizari, service-uri auto, magazine de piese auto etc.). Daca scapi cu bine din snorkeling-ul de pe strazile noastre, te poti considera un norocos.

Asta nu-i tot: vine vara - canicula, toropeala, soare torid - e clar, numai noi suntem cei neindreptatiti de incalzirea globala; romanu are explicatii in orice situatie: 'nici vara nu-i ca iarna'...ca atare, caldura prea mare, moncher, asfaltul nu rezista; asta e motivul pentru care vara ne scuturam de matreata pe sosele ;))

Toamna...e un caz mai special: incepe scoala, strazile sunt prea aglomerate. Si, apoi, de ce sa mai asfaltam, cand se apropie iarna si iar ne cariaza drumurile. Parca nici munca in zadar nu ne convine.

Sfat: conduceti prudent, evitati sa deveniti 'boul baltii'.

de 'Craciun' :))))

N-avea rost sa scriu ieri, nu ma credea nimeni...

Sunt pe jumatate acasa :D. "Chinezul" e in portbagaj, innopteaza acolo, gandul mi-e deja la Paste, la familie, la cadoul pe care i l-am cumparat astazi 'pictorului', la pasca, la vin, la voia buna a diminetii, la Lumina, la cafeaua atat de aromata pe care numai eu am rabdare sa o prepar, la spuma de lapte, la prajiturile mamei, poate si la trufele mele...ar mai fi de spus, dar nu pot sa trec cu vedere ca mai am un antrenament si numai 350 km pana ACASA.

Pasteti fericiti, mai ‘animalilor’!