Ar fi vrut sa stie cat de des iti scriu...
Nu am un ritm anume, e beat-ul vietii, al intamplarilor. Ce sa-ti spun astazi, nu aveam de gand sa scriu nimic, insa am deschis site-ul si mi s-a facut pofta, mi s-a facut pofta sa ma dau intersanta, sa scriu eu pe pagina mea, apoi sa realizez ca sunt singura care citeste cele cateva randuri pe care le coclesc aici in fata computerului. Nimic special, doar ca weekend-ul asta mi-a apartinut, m-a recompensat cu prieteni dragi alaturi si muzica buna, cu adiere blanda de toamna, cu vintage-ul prafuit, cu pasi de dans, cu zambete, cu nepasare, cu egoism...
PUBLICATI POSTARE...pentru o Ioana posterioara

A intrebat...

A intrebat-o cum se simte. De parca nu intelesese intrebarea, de parca si-ar fi cautat cuvintele, ea a raspuns ca in afara copilului pe care il poarta in pantece, se simte goala, precum paharul din fata lui…parca pregatind sfarsitul dramatic…Am terminat in noaptea aceasta de vizionat ‘Modigliani’ si inca imi rasuna vorbele ei: ‘I feel empty…empty like the glass standing on your table’, si ma intreb daca avea dreptate: oare moare sufletul? oare ni-l strivim si ni-l mutilam prea des? oare el refuza sa traiasca in prezent, retraind la nesfarsit momentele placute ce ne marcheaza existenta? de ce trecutul miroase altfel, de ce are numai el culoarea gutuii parjolite? Si in fata acestui final dramatic, te rog, resusciteaza-mi sufletul si reda-mi prezentul!