Urmeaza ore de chin...ore de stat in dos...in dosul masinii...ce credeai: ca vorbesc prostii? Da, cateodata, dar am dreptate: peste 4 ore jumatate ma urc in dosul masinii si-mi turtesc dosul de bancheta: cand pe stanga, cand pe dreapta :)). Sunt 14 ore, urmate de un dus, si apoi inca aproximativ o zi si jumatate de turtit alte scaune si banchete pana in Romania. Si cand ajung acasa, voi sterge cu dosu-mi alte scaune...de la mese, festinuri, masini, iesiri nocturne. De multe ori imi spun ca daca viata asta s-ar masura in kilometri parcursi cu masina...as fi fost demult nemuritoare...Ce viata de dos turtit :))

Poate ca in viata fiecaruia se ivesc ocazii neplacute cand intrebarile se imbulzesc sa-ti ceara un raspuns sau macar sa-ti rasune undeva in coltul acela intunecat al mintii tale. Poate ca e o chestiune de rationalism pur, extremist, declansat de emotiile puternice de care ne impiedicam. Si da, ratiunea ucide pasiunea. Si te intrebi daca e mai bine asa. Te intrebi daca nu cumva e mai bine sa nu mai investesti in cei dragi...oricum va veni momentul cand te vei desparti de ei...sau cand ei se vor desparti de tine; si poate ca refuzi sa-ti amintesti, dar stiu sigur ca suferinta te copleseste atunci, durerea si gustul amar devin exacerbate si parca lacrimile iti seaca puterea de a depasi momentul. Se spune ca timpul vindeca; eu cred ca e total gresit pentru ca timpul nu vindeca, ci iti ofera mai multe momente sa te obisnuiesti cu ideea ca cei dragi dispar, te dezobisnuiesti la a-i mai suna din cand in cand sa vezi ce fac, la a le ura 'La Multi Ani', la a-i mai avea aproape de sarbatori...

Ma intreb acum, ce se intampla cu dragostea lor? Unde se duce ea? Oare o inghite pamantul pentru ca mai tarziu sa rasara alta? Sau renunta si ea? Atunci de ce ne incapatanam sa credem ca 'dragostea nu moare niciodata'? Oare am inventat noi tot felul de existente superioare, post mortem, din dorinta de a ne alina durerea? Oare nu-i mai bine sa spui ca a ajuns acolo sus, ca-i e mai bine acolo, gandindu-te ca te-a parasit pentru ceva mai bun? Cert e ca suntem atat de efemeri, iar sfarsitul e atat de prevazator, e ca si cand ai spune '(...) In gara, toti oamenii fac acelasi lucru: asteapta...'

Prima ninsoare, ma asteptam sa spuzeasca asa...dar pe masura ce urcam, zapada devenea din ce in ce mai serioasa...nu se joaca. M-a luat pe nepregatite, nu-i gasesc rostul, e ca un prieten nepoftit care iti strica planurile de a cina linistit in familie...care te forteaza sa te oficializezi mult peste planurile tale de leneveala nocturna. ma straduiesc inca sa cresc sentimente de acomodare, de acceptare, dar tot ce-mi trece prin cap e ca hainele imi par prea mici, deloc cuprinzatoare, ca frigul imi aspreste fata. Ma indispun serios pentru ca iarna asta timpurie imi consuma timpul si kilocaloriile (ccea ce nu e rau), ma amorteste si imi creeaza starea accea in forma latenta de hibernare. Am incercat sa imi fortez imaginatia, sa echivalez iarna cu sarbatorile si revederea celor dragi, dar dintr-un motiv sau altul, imi e greu sa le atasez.

Cert e ca pentru urmatoarele 3-4 luni ma mut, ma gasiti in coltul meu virtual, unde soarele straluceste mereu si unde straiele astea groase si triste sunt interzise.

Nu te deranjeaza sa folosesti wc-uri publice? Eu una ma inhib de fiecare data; sa spunem ca am trecut peste problema ‘privacy’ de atatia ani; numai ca astazi it just stroke me…aeroport, milioane de calatori poate dezinhibati…trecatori totusi, ne pasatori, manati de timpul scurt pe care il au pentru a schimba zborurile – habar nu am, am incercat sa tot gasesc motive indolentei si nesimtirii cu care folosesc toaletele publice: fie au pierdut de-a lungul anilor simtul gaurii, fie au impresia ca a folosi o toaleta normala este echivalentul unei toalete asemanatoare celor turcesti, fie pur si simplu sufera de exces de nesimtire. Cert e ca e de ajuns ca o singura persoana sa-si lase amprenta ‘excretoare’ asupra bietului Wc inghititor de ‘probleme’ umane, ca toti apoi sa fie fortati sa-l foloseasca in acelasi fel.

Cerinta de astazi si din totdeauna: Folositi civilizat wc-urile publice…

Ajungi la varsta la care stii stii ca ar trebui sa-ti pese; si-ti pasa de ceva, dar inca nu stii de ce. Ai 24 ani si te gandesti ca ai ce povesti, ai timp, si-ti amintesti totul de parca sar fi intamplat acum trezeci ani. Totul e prafuit, acoperit de miros de mucegai si de lumina difuza vintage, ca in pozele acelea alterate de timp, pe care ai tai inca le pastreaza in cutii de carton sub pat.

E o liniste ciudata, vinovata, pentru ca pana acum te-ai obisnuit sa te temi de acel CEVA care urmeaza, care te urmareste si care iti adduce in mod repetat tristetea zilelor nu demult apuse. Nu e nimic special aici, e numai un inceput de care inca nu m-am plictisit, un inceput pacifist, in care singura bomba care ar putea declansa as fi eu. Parca ma asteptam la altceva mai bun si totusi, daca stau sa ma gandesc mai bine, nici ca se compara – am spus trecutul pare ca a amutit demult. De parce vrei cirese mari de vara si primesti capsune; nu stii daca iti plac, dar te satisfac cum nu se poate.

Nu cred ca am sa inteleg vreodata de ce-ti numesti reteaua freebox sau FreeWiFi sau freephonie sau cine mai stie cum, desi in dreptul fiecareia sta ferecat accesul. Am 8 retele aici si pana asta seara numai una o puteam folosi; acum cred ca s-a prins si el ca ii foloseam reteaua nesecurizata…pana la urma pentru ce, pentru ca la cele doua liniute chinuite, numai mess-ul era accesibil.

Da, te-ai prins: a plecat si acum te bag in seama din nou. Nu am nici colega de apartament, desi parca ‘as inchiria’ una. Damn ca nici limba nu o cunosc inca…macar promit.

Stii ca oricum nu-ti spusesem nimic despre francezi? Nu am prea multe de adaugat pana acum. Ma asteptam la…altceva…la oameni care te privesc de departe sau de sus, ma asteptam sa vad pe strada dame extrem de dezordonate si de neingrijite; si ca sa vezi ca I was wrong: nu a contat nici ca vin din Romania, nu sunt deloc distanti, si-au insusit foarte rapid si destul de bine tactica zambetului diplomatic, fac cunostinta si te saruta pe obraz, te saluta de fiecare data cand te intalnesc oameni pe care nu i-ai vazut in viata ta, unii chiar se straduiesc sa-ti explice anumite chestii in limbajul universal nonverbal…iar femme-ele sunt foarte aranjate, dichisite, cochete…departe de etichetele capatate pe parcursul anilor de neepilate, imbacsite, nearanjate, dezordonate…feel free to fill in the list cu ceea ce ai mai auzit si tu.

Maine, sau poate tot azi iti voi povesti cate ceva si despre catalane…am fost zilele trecute. Poate ca ma insel eu, caci m-am plimbat intr-o duminica torida pe strazi, si in afara de o arhitectura impunatoare, stridenta si echilibrata, rod al multor viziuni luminate, nu am gasit decat aglomeratia metropolelor hinduse, salata de turisti, hamburgeri mergatori, vanzatori ambulanti de prost gust, badarani la gramada si canicula mai ceva decat cea pe care am parasit-o acum o saptamana cand am plecat din tara.

Imaginarium

Ti s-a intamplat vreodata sa traiesti atat de intens clipele incat subconstientul sa-ti refuze limitarea vis-realitate? Te simti bine, te lasi purtat de starea euforica, te bucuri de tine si te redescoperi intr-un alt univers. Ai uitat ca esti uman. Ai uitat de probleme, nici nu mai stii ce-i oboseala care iti ingreuna corpul, ca sa nu mai mentionez ca nu mai stii niciun plan din toate cele pe care le incriptasei cateva ore mai devreme. Ti-ai reamintit ca esti copil, ai realizat ca e bine sa razi in gura mare si nu mai ai nici impresia ca pari vulgara, dansezi cu ochii inchisi, te lasi purtata in piruete, dar nu ametesti…si visul se continua, dar acum il controlezi pe deplin. Tu esti zeul absolut al visului (si acum inteleg mai bine intelepciunea toltecilor care indeamna la o stare absoluta de visare): iar eu imi comand sa fiu ceea ce realitatea ma impiedica sa fiu; nici macar teama nu mai exista. Brusc visul ia sfarsit sub bataile nervoase de la usa. Dar stiu sigur ca m-a marcat, il talmacesc in fel si chip, il perpelesc si nu-i gasesc cusur. Stiu ca cea din vis eram eu, era esenta mea pe care o redescopar.

Tente de necrolog anonim

Same old story that keeps tracking my existence and my happiness...moving in, moving out. Sunt sigura ca v-ati facut deja o impresie, nu neaparat in totalitate eronata, cum ca toate balantele sunt chitibusare, permanent nemultumite, extremiste, absolutiste, exagerate...cum vreti sa le numiti. 'Ce nu-ti place, draga? Ca te tot muti de colo colo, ca nu trebuie sa-ti gatesti sau sa-ti faci curatenie singura?' DRAGA (apelativ pe care il urasc, dealtfel), sunt putin mahnita, sufar de o amara resemnare, caci viata mi-a adus in cale persoane dragi, mi-a selectat cu precizie ceea ce am dorit, dar din pacate mi le ia de fiecare data. Cica tot ce e bun si frumos nu dureaza mult. Sunt oameni pe care ii indragesc, de la care invat zi de zi, care imi modifica cursul, care ma modeleaza fara buna stiinta, care imi provoaca zambete inocente, oameni pe care ii amuz, oameni langa care cresc, oameni care ma iubesc, care ma pretuiesc, care nu ma judeca sau poate ca o fac, dar macar in limitele dreptatii, oameni care impresioneaza de la prima vedere si care ma asculta... Iar acum...acum ne despartim. Pana si despartirile de EI par mai dulci, desi ar trebui sa fie amare...pentru ca stiu ca port cu mine o parte din ei de acum inainte.

Multumesc tuturor celor care si-au printat esenta si detaliile asupra mea.

M-am saturat de oameni care ne confunda cu hobby-urile lor, cu crosa lor de golf, cu o masina luxoasa sau cu geanta pe care o schimba ori de cate ori nu se mai aliniaza trendului.

Ne laudam cu democratie, afisam false drepturi civile, ne obosim sa rostim un cod al muncii, dar uitam ca trebuie sa-l si respectam...traim in epoca sclavagismului extrapolat, globalizat, conditionat de o situatie 'critica' (in sens propriu, caci avem neplacerea de a testa a posteriori ceea ce astazi numim downshifting).

...Si imi amintesc acum, sub nostalgia unei beri bune, ca atunci cand eram mica imi doream nespus sa am puterea sa schimb lumea, sa le arat o cale mai buna, o poteca pe care sa paseasca fara griji. Nimic nu s-a schimbat astazi, numai ca realitatea ma imbranceste acum si-mi spune ca tot ce am e 'cuvantul'. Nici nu stiu daca la ora actuala le-am gasit pe cele potrivite, nici nu as vrea sa fie siropoase si sa atinga emotii, tot ca caut acum e eficienta mesajului. As vrea sa cautam curajul de a spune ce gandim, de a raspunde imprevizibil la intrebari, de a fi sinceri, de a nu pleca capul in fata oricui s-a numit afacerist post '89, de a nu inchide ochii de cate ori vezi mizeria de pe strada, de cate ori asisti pasiv, sau (sper sa nu fie cazul) activ la nedreptati; as vrea sa uitam de teama inoculata de 'neoameni', as vrea sa ne amintim ca ne pretuim, ca nu suntem zburatoare strivite de bocancii lor, ca nu trebuie sa ne reprimam emotiile, ca avem voie sa fim oameni si ca pretuim valorile umane.

Pe cand am fost eu...

Te pregatesti sa scrii pentru ca ti-ai propus asta demult, pentru ca stiai ca ai un subiect si voriai sa pastrezi continuitatea. Acum imi trec prea multe prin cap, e betie de energie, imposibil de controlat, asa ca sa nu te surprinda lipsa de noima…e numai 3:15,a.m., am inceput sa scriu, imi propun sa fac ordine aici; mi-e greu sa ma concentrez pentru ca ma stragn scaunele din jur, ma streseaza locul asta minuscule in care calatoresc de…(verific ora din nou) cinci ore si jumatate, ma bruiaza zgomotul de fond greoi al autocarului, dar mai ales ideile – care se perinda intr-un dans al ielelor, cu mentiunea ca de asta data nu mai moare nimeni.

Sa continuu ciclul sunt bucuros sa fiu roman sau mai bine spus de ce sa calatoresti pana la vecinii din sud. In primul rand ca sa te simti bine ca nu esti bulgar (fara sa ofensez niciun cunoscut cu origini in tara nisipurilor de aur). Ma intorc din Gabrovo si poate ca multi nu au auzit vreodata de existenta acestui oras (pentru asemenea ignoranti, google it/google earth it). In fine sa-ti povestesc de ce ‘sa calatoresti’ pana acolo:

-daca vrei sa te lauzi ca ai trecut granita…si atat

-daca vrei sa constientizezi ca nu suntem singurii cu drumuri carpite

-daca vrei sa te ratacesti si cu GPS

-daca suferi de exces de timp si de plictiseala cronica (desi sunt sigura ca-ti trec si altele prin cap)

-daca vrei sa te convingi ca si dincolo de hotarele tarii noastre dai peste coca/piti improved peste noapte, peste neciopliti

-daca vrei sa inveti fortat alfaabetul chirilic

-daca iti plac castravetii

-daca iti place sa dormi in masina, si aici nu ma refer la confortul scaunelor create de chinezi (not), ci la teama de a nu constata cu stupoare ca iti lipseste ceva

-daca vrei sa-ti reamintesti cum era/poate ca mai e inca in hotelurile vechi de pe litoralul romanesc (iz de lemn umezit, usor de mucegai, asezonat de rumegus de rozatoare)

-daca vrei sa te simti bine ca sunt si altii care chiulit mai mult la cursul de estetica

-daca iti place arhitectura (regret termenul folosit pentru ca nu se preteaza situatiei date) comunista

-daca vrei sa asculti muzica romaneasca comerciala

-daca vrei sa vezi fete frumoase si barbati urati cu ceafa groasa…nah, ca am spus-o, un mic ‘antisemit’ de m-am transformat peste noapte.

Incerc sa inchei lista aici, desi parca se facea ordine. Mi-e greu sa scriu in timp ce calatoresc, oricat de multifunctionala ma consider, ma depaseste combinatia de activitati incat imi provoaca un sentiment de greata…si inchid

Se salveaza

Iar impachetez si iar rasuflu greu, e cald, de fapt, vine canicula din nou. Si nu am apucat sa dorm cum trebuie macar in zilele cand ploile dese de vara te atrag inapoi in pat, cand ar trebui sa te cuibaresti de placere in pilota, sa-ti iei cartea/filmul de moment cu tine, sa imbraci pijamalele bune si sa te pisicesti, sa inchizi telefonul si sa infigi cornul in perna. But not me, cred ca nu imi sta bine fara cearcane sau cu figura odihnita. Mai grav e ca am citit un articol in care cercetatorii au demonstrat ca un timp insuficient de somn sau insomniile 'ucid' materia cenusie. Nu-mi place ideea de a dormi, e ca si cand as irosi momente importante, dar acum ma simt slabita, secatuita de energie, de vointa si de buna dispozitie. Am dureri cronice, care se raspandesc cu usurinta din varful degetului de la picior pana la genunchi, apoi urca in sold si sfarsesc in lombar. Acum imi doresc un pat confortabil, poate si un hamac, o racoare dulce cu adiere de flori de tei si un castron cu visine...si musai fara tantari.

Mini me, multiple me :)

Interviu Ioana-Ioana, montaj Ioana (autocaracterizarea asta trebuia facuta demult sau poate ca trebuia sa imi gasesc rabdarea de-a completa rubricile cerute de site-urile de socializare sau de blogspot, oricum, pare mai interesant asa)

Cine esti? Cine sunt? (parca era o piesa romaneasca ce avea un refren care suna astfel)

Te-as intreba si eu acelasi lucru, dar mi-e teama ca nu pot sa culeg de la tine decat cateva informatii, cateva impresii de fatada pe care ti le-am creat. Oricum, pana la urma cica fiecare e creatorul universului propriu – forma de arta data naibii; mai mult, in aceleasi carti am citit ca nimeni nu e demn de a critica vreodata arta celuilalt…fiecare in perfectiunea limbajului ei. Da, sunt Ioana si Alexandra, si pentru mandria tatalui meu si a inaintasilor sai masculini si Pristavu. Cica intr-o viata anterioara am fost ghid, sau in fine, un soi de protector al oamenilor – ca atare in viata asta pe care o impartim, eu am sarcina de a va indruma si de a va ajuta. ce mai sunt? O balanta veritabila, o nehotarata careia probabil ca ii face placere sa-si complice existenta aiurea, din nimicuri, care se leaga la cap desi nu o doare si care cauta raspunsuri in locuri de cele mai multe ori nepotrivite. se pare ca nu stiu sa comunic (parca stiam de ce am facut facultatea asta) J.

Obisnuiam sa fiu ambitioasa, acum traiesc din amintirile copilariei –cult al personalitatii, un mic Hitler din spatele blocului.

Eu sunt Ioana cu buletin de Galati (inca), nascuta si crescuta 17 ani in Pitesti, si cu domiciliu necunoscut…dar cu bocceluta si caii pregatiti in orice moment de o noua calatorie asezonata de karaoke. u sunt Ioana care planuieste si urmatarea respiratie, careia ii face placere sa asculte gandurile celorlalti, uitand de cele proprii, Ioana care urmareste duminica de fapt dramele romantice pentru ca se simte bine in pilota de hotel si pentru ca ii place sa planga fara s-o ada nimeni…si mai mult, Ioana care plange de cate ori asculta I’ll be waiting si Secretly, Ioana care se ataseaza prea mult de obiectele de uz ‘extrem de frecvent’ (exista asa ceva?) – my Alpha/Alfa family si my small Yety.

Ce-ti place sa faci?

Greu: n-am vrut s-o recunosc pana acum, dar se pare ca trebuie sa pun pe masa toate culorile care-mi alcatuiesc opera. Imi place sa joc volei, mai mult decat sa ma uit la volei, imi place sa hoinaresc cu aparatul atarnat de gat, imi place sa ma plimb (si fara aparat), imi place sa descopar ca pot face anumite lucruri la care numai visam, imi place diversitatea, cred ca in puterea nonconformismului, imi place sa vorbesc, imi place sa ma cred interesanta, imi place sa stiu tot, imi place cand am dreptate (desi ma abtin cumplit de la a returna replici de genul: ‘Am avut dreptate’), imi place sa cant in masina, si da, imi place mult sa calatoresc si sa sofez (sa ne lamurim, nu cant decat neinsotita), imi place vantul (ca doar sunt semn de aer), imi placea sa desenez, acum nici nu mai stiu daca am indemanarea de a caligrafia (asa-i ca semnatura nu se pune?), acum imi place sa pictez fetelor colegelor cu farduri sidefate, imi place sa fiu bagata in seama si sa stiu ca sunt de folos ciuva. Sa vedem, imi place sa citesc carti ciudate, care vizeaza mai mult imaginarul si impalpabilul, imi place sa si scriu – cand pe blogspot, cand in jurnalul verde pe a carui coperta zambeste satisfacut un crocodil; imi place cand ceilalti ma considera ciudata, imi place singuratatea, dar sufar de lipsa de companie (semne de balanteala cronica), imi place sa ma uit la seriale pentru ca au continuitate sit e servesc cu lingurita, imi plac subiectele tabu, imi plac dramele romantice pentru zilele de duminica, imi place sa ma descarc din cand in cand, imi place sa alerg (dar ma dau obosita de cele mai multe ori), imi place sa-mi ascult muzica si sa primesc muzica buna de la prieteni (carora le multumesc ca au grija de urechea mea).

Si acum recunosc ca imi place sa cred ca sunt puternica, dar stiu ca nu fac decat sa adopt strategia strutoida de a-si indesa capul in nisip; incerc sa-mi ascund frustrarile si temerile: am vrut sa fiu puternica, dar am esuat lamentabil: sunt emotive, influentabila adeseori, vulnerabila, sufar de dependenta parerilor celor din jur, nascuta dintr-un orgoliu extremist si de permenenta cautare a libertatii.

Imi place familia mea, desi m-am indepartat demult de ea, imi plac prietenii mei, imi place sa port nenumarate discutii cu ei si sa descopar ca in ciuda problemelor care ne acapareaza aiurea atentia si sufletul, stim sa ne amintim de noi, sa ne respectam, stim sa comunicam firesc si deschis.

S-a facut foarte tarziu, nu am vrut sa scriu acum, dar eram sigura ca pana maine imi uit gandurile si imi pierd peste noapte curajul ‘de a-ti spune ce s-a-ntamplat’. Macar din respect pentru noapte in curs, voi posta maine...Si uite ca nu mai am respect pentru nimic, postez cu nesimtire la ora 04:49, sambata spre duminica.

Incerc s-o tai de sfarsit. Ce iubeste Ioana?

Pai, a invatat din cartile alea caudate pe care le citeste ca isi iubeste viata, ca isi pretuieste orice respiratie, oricat de poluanta ar fi ea, orice bataie a inimii, ca iubeste si pretuieste tot ceea ce o inconjoara, nu conteaza regnul de provenienta.

Suna deja a pagina de oracol completat in generala, pe ale carui pagini te uitai sa afli daca X te indrageste sau nu, daca Y te considera prietena ei. In fine, n-am vrut sa compun astfel, nici sa fac exces de importanta de sine, am vrut numai sa fiu sincera…si ce daca nu ai vrut sa afli cine sunt, e simplu sa pleci de pe pagina asta.

Discutii de miercuri dimineata

Peretii sunt subtiri, si pe langa discutiile interminabile si onomatopeele antrenorului de alaturi, caldura e prezenta; se strecoara, se instaleaza, e ca raia...nu mai scapi de ea... decat spre dimineata cand incep sa misune masinile pe strada, cand soferii, dupa o noapte prea scurta si caniculara, iti curmeaza somnul linistit si aerisit al diminetii cu furioasele lor claxoane sau cand masina de gunoi colecteaza chiar de sub balconul tau.

Usi larg deschise, stare permanenta de sufocare, lipsa poftei de mancare inlocuita de carafele cu apa, oameni asudati, lipiciosi, batuti in cap (la propriu) de soare, nervosi, furiosi, leguminosi, stafiditi sau poate numai deshidratati si arsi de ultraviolete.

M-as tari chiar acum catre mare si as sta acolo pana spre dimineata. Dar pana atunci mai trag un dus, imi las pielea sa-mi absoarba apa, ca sa nu fac risipa de material :)) Cateva momente de respiro si revine, ma strange de gat, ma anihileaza, nu ma lasa in pace...e tot aici si nu are de gand sa plece decat cand voi da drumul la aerul conditionat :))

Lucky bastard.

Moving out

Again and again...and again....again, and again...and...guess what? AGAIN

Da...e plictisitor numai cand auzi "din nou" de atatea ori...gandeste-te ca fac asta cu nenumarate ocazii; ma specializez in impachetat toale, indesat in cutii, in dilatarea spatiului si in comprimarea lucrurilor care umplu "golul". Sterg urmele, imi urc desagele in spinare, imi burdusesc portbagajul si bancheta din spate cu genti care mai de care mai ticsite de inca "un an". Macar de aici stiu ca nu mai am numai trecutul; prezentul oricum e fugitiv.

Imi parasesc spatiul/odaia/pestera cu draperii de copii si tablouri animate (si aici sa ma explic: e vorba clar de reprezentatii ale personajelor indragite de la Disney sau din Looney Tunes, adunate in forme ludice de puzzle), dar cel mai trist e ca imi parasesc bucata mea de mare si valurile care parca imi soptesc ceva chiar asta seara. Mi-am chelit camera, au mai ramas cateva lucruri, dar nu-mi apartin, nu au insemnul meu...

Macar acest ramas bun imi da ragaz s-o fac asa cum trebuie.

Am uitat sa v-o povestesc pe ultima. E musai. Sunt sigura ca multi au mai patit-o, dar nu cu limonada.

Prima zi de Paste: greu, gras, dulce, sarat, putin acru, poate si un strop de vin rosu - teroare, organismul cere o plimbare nocturna; purced impreuna cu trei prieteni la plimbare, cu gandul la un ceai verde, la discutii linistite...detoxifiere. Ceainaria nu ne-a primit: era ticsita cu fum, clienti si prea multi decibeli pentru prima zi de Paste. Ajungem la barul de peste drum: muzica proasta, dar macar aici era plin de locuri goale, lumina slaba, fumul insesizabil. Ne-am asezat, comandam toti limonada, pesemne ca nici stomacul nu ne mai da voie sa-l bombardam cu altele. Surprinzator de reusita limonada, numai pentru cei 6 lei. Ana e insetata, mai cere una. Ne pregatim sa plecam, asa ca cerem nota de plata. Evident, e putin incarcata cu cinci ape plate. cerem explicatiile de rigoare, nu cred ca au gresit nota, in conditiile in care localul are sapte clienti in total. Si sosesc, asa cum ma asteptam: domnisoara care ne-a servit, "ne mai serveste" o explicatie mai mult decat sfidanta si indrazneata: in mod normal, limonada lor se pregateste cu apa de canalizare (WHAT?) Noi am cerut ca bautura sa ne fie preparata cu apa plata, ca atare, asa se explica prezenta pe nota de plata a celor cinci sticle de apa . Stiu ca e Pastele, dar nu ma pot abtine; ii adresez cateva intrebari domnisoarei, se fastaceste, desi devine chiar nesimtita; intervine barmanul intr-o incercare esuata de a fi diplomat si de a gasi, evident, o explicatie tipica: 'ei sunt numai angajati ai localului'. Clar imi e ca si daca as fi vrut sa discut cu altcineva, imi era imposibil, era miezul noptii. In cele din urma renunta la atitudinea lor defensiva si incearca strategia: "acceptam criticile constructive, asteptam sugestiile dumneavoastra"...Teatru ieftin, si parca nici macar atat.

Poate ca atitudinea mea pare putin exagerata si ridicola, ar spune unii "e vorba de o apa plata". Ceea ce ma deranjeaza e ca un local in ziua de astazi se preteaza la a oferi clientilor apa de canal (cand sunt cunoscute o serie de cazuri de infectii cauzate de tot ceea ce se perinda pe conductele de unde provine aceasta apa, si pe care ne-o ofera acest local la pretul de 6 lei).

Aviz pitestenilor si celor care ne mai viziteaza orasul: evitati localul cu pretentii de pub autentic "La butoaie".

Ne-am bucurat ca am iesit din iarna asta lunga, ca ne-am deszapezit/'destroienit' whatsoever...dar niciodata nu-i bine; vara nu-i ca iarna, dar nici cu primavara nu mi-e usor; cam asa e romanul; ai spune ca e un nemultumit, un aspirant absolut. Eu as spune ironic: MY ASS!Si da, my ass hurts like hell, si nu mi se trage de la sala, ci de la condus prea mult in Romania. Zapezile s-au topit (slava Mamei Natura, caci utilajele, cel putin prin Constanta, au evitat sa ne viziteze), toate bune si frumoase, a venit primavara, s-au uscat si strazile, insa acum parca au iesit asa, 'delicat', la iveala, craterele din sosele. Explicatia: 'iarna nu-i ca vara'. 'Am mazgalit' pe ici pe colo cu plombe in asfalt, parca nu le mai observi de cand casti gura la copacii infloriti de pe marginea drumurilor.

Acum, nici primavara nu-i ca vara, ploua cam des, si parca nici asa nu ne convine. Trecem cu vederea inundatiile, as spune laitmotive ale peisajelor pitoresti, si ajungem, din nou, la subtilele gropite de acum prezente permanente ale peisajelor urbane, care stau acum bine ascunse de 'helesteele' strazilor. Incepe un fel de roata a norocului; romanul e, pana la urma, un spirit ludic si aventurier, dar mai ales cu dare de mana (vezi vulcanizari, service-uri auto, magazine de piese auto etc.). Daca scapi cu bine din snorkeling-ul de pe strazile noastre, te poti considera un norocos.

Asta nu-i tot: vine vara - canicula, toropeala, soare torid - e clar, numai noi suntem cei neindreptatiti de incalzirea globala; romanu are explicatii in orice situatie: 'nici vara nu-i ca iarna'...ca atare, caldura prea mare, moncher, asfaltul nu rezista; asta e motivul pentru care vara ne scuturam de matreata pe sosele ;))

Toamna...e un caz mai special: incepe scoala, strazile sunt prea aglomerate. Si, apoi, de ce sa mai asfaltam, cand se apropie iarna si iar ne cariaza drumurile. Parca nici munca in zadar nu ne convine.

Sfat: conduceti prudent, evitati sa deveniti 'boul baltii'.

de 'Craciun' :))))

N-avea rost sa scriu ieri, nu ma credea nimeni...

Sunt pe jumatate acasa :D. "Chinezul" e in portbagaj, innopteaza acolo, gandul mi-e deja la Paste, la familie, la cadoul pe care i l-am cumparat astazi 'pictorului', la pasca, la vin, la voia buna a diminetii, la Lumina, la cafeaua atat de aromata pe care numai eu am rabdare sa o prepar, la spuma de lapte, la prajiturile mamei, poate si la trufele mele...ar mai fi de spus, dar nu pot sa trec cu vedere ca mai am un antrenament si numai 350 km pana ACASA.

Pasteti fericiti, mai ‘animalilor’!

Si-am zis ca nu scriu decat cateva randuri in asta noapte...

Am sfarsit-o; ochii mi s-au scurs, n-am gasit decat numarul ultimei pagini…254, in rest nimic, nicio explicatie in plus, nicio lamurire, iar eu acum creez mii si mii de explicatii, de scenarii, inventez simboluri, cum imi secatuiesc imaginatia de posibile continuari. M-a rascolit. Nu stiu acum ce sa cred: cum e mai bine: sa fii sau sa nu fii o mangusta imperfecta? Sa te lasi rascolit de teama si “sa te curvesti”, sa devii una din “fiare” si sa urmezi porunca a unsprezecea “Priveste si treci”? sau sa-ti accepti statutul de victima impacata, luptator integru al valorilor utopice?

Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri. Stiu ca suna mai mult decat egocentrist, dar parca paginile imi sunt scrise mie, parca, in permanentul dialog in care se adreseaza Paler, de fapt imi vorbeste mie, incerca sa-mi explice mie de unde mi se trage nebunia, sa-mi demonstreze ca el ma intelege perfect, ca el a trait pustiul, ca-si cunoaste grota si fisurile, ca-mi prezinta conturul realitatii cu empatie obiectiva…

V-am lasat cateva paragrafe, poate va trezesc interesul…”Mai pune, bah…sit u mana pe-o carte!” (10x Guerilla pentru campanile extrem de inspirate si de binevoitoare)

"Am adunat in mine prea multe toxine si nu le pot elimina decat vorbind…" (nu simti ca imi explica descrierea?)

"Pentru ca atunci cand alergi, iti folosesti picioarele. Cand te imbulzesti, iti folosesti bratele. Dar cand astepti, nu-ti folosesti decat puterea de a spera. Si aici e greutatea. Caci, aceasta putere se uzeaza si ea, domnilor, ca orice lucru. Si, in clipa in care puterea s-a uzat, esti pierdut. Nu te mai salveaza nimic, pentru ca nu mai izbutesti sa astepti. Nemaiasteptand, trebuie sa mori."(nu-ti spuneau ai tai niciodata ca speranta moare ultima?)

"Esti o mangusta imperfecta. Nu vreau sa te jignesc asemanandu-te cu imblanzitorii. Vreau numai sa te fac sa intelegi ca le-ai usurat efortul de a te transforma intr-o victima. Te-ai inchis in casa si le-ai lasat strada. Cand ai deschis ochii, ei se aflau deja la toate raspantiile. Ai zis ca nu vrei sa traiesti intr-o gaoace, dar ai facut totul pentru ea.’

"Sa-ti explic acum ce este o mangusta imperfecta. “In cazul nostru, o mangusta imperfecta este o eroare a naturii. Daca e inchisa intr-o cabna de strand seara, sta acolo toata noaptea, fara sa sse zbata. Si daca se loveste de cobre adevarate, fuge acasa, zavoreste usa si, de teama, se musca singura in oglinda.”(Acum ai inteles si tu ce e o mangusta imperfecta si care sunt limitele ei)

“Apoi m-a coplesit o mare emotie, uitandu-ma cum se facea ziua. Parca vedeam totul,cum sa zic, de la o mare inaltime. Si m-am gandit cat de orbi suntem in fiecare dimineata. Se lumineaza aceasta stea pe care ne nastem si murim, iar noi nu gasim ceva mai bun de facut decat sa ne controlam, plictisiti sau grabiti, ceasul. Noaptea se retrage undeva in neant si ne regasim pe noi insine si lucrurile din jur fara sa ne miram cel putin, incat nici macar nu le mai observam. Ni se pare o datorie a pamantului sa se lumineze la ora prevazuta. Si astfel, in loc sa aiba gust cosmic, dimineata are gustul pastei de dinti.” (Am postat ultimul paragraf ca sa nu uit niciodata de ce inca mai astept)

Viata pe un peron, Octavian Paler

Impresii...

Impresii…

Ce credeai? Cumva ca iar ma iau de mine, de noi, de ‘nivelul doi’, ca ma plang iar de moravurile autohtone si de peisajele Schweitzer-esti postiernale pitoresti? Nu…Adica e ceva mai important ce am descoperit; dealtfel ar fi multe altele care ma apasa, dar am ceva mai important de spus, asa ca voi intarzia putin critica.

Am aterizat acum cateva minute, calatoresc si strabat aeroporturi si vazduhuri, palcuri de nori impletite cu ceata si sageti de lumina, picaturi de ploaie, gheata, praf…M-am gandit sa astern acum cateva cuvinte, cat inca ma aflu sub proaspata experienta; sunt sigura ca daca nu incetez cat de curand sa tastez in timp ce autocarul merge, mi se va face rau, sunt predispusa. In fine, iti scriu pe scurt ca sunt Balanta, deci semn al aerului. Credeaam ca s-au inselat, credeam ca iubesc mai mult apa si marea, dar asta seara mi-am dat seama ca m-am inselat. Nu-mi pare nimic mai impresionant decat sa te inalti cu viteza catre cer, sa te Avanti cu putere si cu inconstienta in acelasi timp catre vazduh, catre un taram rareori cunoscut, pentru cateva ore sa nu mai fii pamantean, ‘sa zbori’, sa ai impresia ca pasesti pe nori pufosi (parca si simt caldura pufurilor de vata alba), sa levitezi deasupra unui alt taram, sa te simti mai aproape ca oricand de stele si de soare, sa le vezi atat de clar, sa-ti relaxezi retina in combinatii cromatice uluitoare, pe care ochiul tau prafuit de pamantean nu le-a observat, sa te simti special, sa stii ca numai tu ai acea relatie unica: tu si vazduhul.

Nimic mai apropiat de persoana ta, necunoscutul ti-a fost descoperit pentru cateva clipe, trebuie numai sa stii sa te bucuri de el. Si cum alfel, decat ascultand, printre altele, ‘The Zephir Song’

Ca sa aterizam din nou…revenim pe ‘pamant’. Ma tot intrebati cat stateam acolo: cum e in Rusia, cum sunt rusii, dupa caz: cum sunt rusoaicele? Rusia arata mai bine decat acum cativa ani cand am venit aici pentru prima si a doua data, insa la fel de trista; imi pare ca ‘vomita’ numai suparare, incrancenare, tristete, raceala, da acesta e cuvantul; vremea? este foarte frig, mai ales in perioada iernii, ma vedeam ingropata intre munti de zapada (desi trebuie sa apreciez organizarea lor impecabila pe perioada iernii: mi-au dovedit ca si in cazul in care ninge necontenit toata iarna, nu par a avea probleme in a curata bulevardele, stradutele, trotuarele, aleile de zapada, astfel incat elegantele, tantosele doamne si domnisoare autohtone sa circule necontenit in cizmele lor inalte, extrem de ascutite). Cum sunt rusii? Pai, in primul rand, ei…sunt extrem de urati, cu trasatri puternice, ascutite, deloc umanizate, deseori cu parul blond spalacit, foarte incapatanati, rautaciosi, indiferenti…si, ma mai gandesc. Cum sunt rusoaicele? Aaaaaaaaaa, aici un caz special: sunt foarte frumoase, foarte multe, extrem de elegante, sau elegante wanna be, pentru ca de multe ori le gasesti imbracate ridicol de prost gust, fara prea mult simt artistic, foarte dure, aparent ingamfate, ascunzand in acelasi timp o dorinta acuta de a se imperechea cu orice mascul feroce, specimen oribil de rusnac; innebunite dupa hainele de piele, arata ca adevarati ursi, acoperite din cap pana in picioare de cine stie cate nurci, pisici bla bla…Cum e in Rusia? Extrem de frig, vantul intepator iti da ragaz nu mai mult de cinci minute, dupa care incepe a-ti biciui fata, a-ti amorti pometii, narile si colturile gurii…ca sa nu mai vorbim despre imposbilitatea de a face poze…cred ca inteleg acum rostul hainelor de blana (not); Rusia, spre surpinderea mea, traieste intr-un echilibru…supus, se stie, dar ii gasesc foarte oragnizati, cu sarcini bine cunoscute desi limitata din mai multe puncte de vedere, aspra, usturatoare, conservatoare, traditionalista cu scapari moderniste, confuza…pentru mine. Nu stiu daca mi-a plcut, cert e ca sunt impresionata de puterea lor de a se mobiliza…ma bucur ca m-am intors in tara.

Va scriu prima zi post revenire in tara, din camera de hotel de la Tg. Mures…n-am mai fost atat de fericita si de ‘acomodata’ cu un alt pat…casa de-mprumut ;)

Pasu'...cat compasu'

Am indraznit sa ies pe la pranz din casa, nu de alta, dar ma strangea stomacul de foame; e duminica, as lenevi toata ziua, m-as uita la filme usoare 'de duminica seara', as manca turta dulce si as savura numai ceaiuri de migdale si scortisoara...dar deh, the simple bear necessities...

Ploua, de parca nu e de ajuns ca se topesc maldarele de zapada. Cobor treptele din fata blocului si ma izbeste o priveliste oribila; lasand la o parte cenusiul si mizeria care ne inconjoara, ma simt ca un naufragiat: in dreapta - marea, in stanga - baltile formate peste noapte. Mai ca-mi vine sa urc inapoi in turnul meu de fildes, dar daca tot am coborat, as putea sa incropesc un traseu printre parauri mici, zapada, balti si toate afiliate 'domeniului'. Pornesc: un adevarat tur de rezistenta, de contorsionism, de rabdare, de strategii, de trasee imaginare. Cand patinez pe gheata, cand inot in cizme sau ma scufund pana dau de asfalt. Cu ocazia aceasta minunata, nu pot decat sa multumesc autoritatilor locale pentru atentia oferita cetatenilor Constantei, un adevarat polis, condus de oameni alesi 'pe spranceana'...ii scuzam si de aceasta data, e numai o intamlpare ca au uitat sa deszapezeasca strazile, sa adune nametii si sa desfunde scurgerile...

Next step: imi cumpar cizme de cauciuc :))

A plecat in sfarsit... Nici macar nu a fost invitat, chiar nu simte ca nu e bine venit, ca nu stim la ce tertipuri sa mai apelam in speranta ca i-ar da de gandit...ii oferim indicii la fiecare colt al incaperii. Cu toate astea, el tot incearca sa se indese, sa se inghesuie undeva acolo. Ne e mila de el, pe de o parte, desi tind sa cred ca trec si peste aceasta stare care i-ar oferi un avantaj in fata noastra.

Ma enerveaza oricum, oricand, mi-e greu sa-l suport de fel...ma irita, mda, asta e cuvantul pe care il cautam. Ca atare m-am izolat la mine in camera, am editat o poza, am ascultat putina muzica, am scris un blog de nervi; si ca sa lamuresc: nici macar nu merita osteneala de a scrie, dar macar astfel ma pot manifesta. Imi doresc sa taca, in primul rand, sa nu ne oboseasca cu povestile lui de Casanova, cu relatiile imaginare, cu bolile sale inchipuite, cu expansiunea si compasiunea mimate slab dealtfel...cu personalitatea 'maleabila' (ca sa nu o numesc romaneste 'pupincurista')..si cam atat, aici se termina, la atat se reduce, se deduce, ca atare...si ma izbeste un ras isteric, desi nu e cazul, e numai trist...

In fine, sa revin la povestea de asta seara...gandeste-te cat de mult te enerveaza un individ, gandeste-te ca e vineri, ca esti obosit, ca ti-e lene sa speli si vasele, ca te-ai culca in hainele in care te-ai intors acasa, ca nu-ti arde de nimic, cu atat mai putin de musafiri, si pe deasupra ca trebuie sa-ti aplici si zambete false din cand in cand. Gandeste-te cat de putin iti face placere prezenta musafirului nepoftit; acum iti dau dreptul s-o amplifici de cate ori vrei tu: acesta se intinde la discutii interminabile, care tie nu-ti fac placere, asezonate de trei sticle de vin, sfarsite de cuvinte impleticite, de remarci de-a dreptul idioate. L-as scoate acum afara, dar tin prea mult la C. ca sa fac asta.

Se observa ca sunt profund deranjata, nici nu mai incerc sa acopar asta; plec in camera, le-am urat 'noapte buna'...pleaca :) un zambet adevarat

A inceput sa nu-mi mai pese; nu ma mai afecteaza, nu-mi mai lacrimeaza ochii...poate din cand in cand numai, de la gerul asta...Nu-mi pasa ca nu am facut ce mi s-a spus, pentru ca am invatat sa ma pretuiesc libertatea mea; nu-mi pasa ca nu am putut ajuta ipocriti, desi pana acum tot 'oameni' erau si ei, nu-mi pasa ca unii nu ma aud; pana la urma ma asculta numai cei care au urechi sa auda si altceva; nu-mi pasa ca poate unii sunt in conflict acum din cauza mea, nu-mi pasa daca am dezamagit pe cineva pentru ca imi cunosc intentiile si 'apucaturile', nu-mi pasa daca opiniile mele au ranit pe cineva, pentru ca m-am saturat sa nascocesc minciuni de dragul diplomatiei cu care am fost, se pare, harazita...ma schimb, sa vina primavara...am inghetat

si caracatite...

Am uitat sa mentionez ca Politia Rutiera din Constanta gaseste diferite cai de a scapa de criza...

Se pare ca aici, la malul marii, caracatitele sunt la moda: gatite,conservate...dar mai ales in forma bruta...metalica; galbioare cum ne-am obisnuit cu ele (probabil in ton cu acel cod pe care il tot anunta meteorologii), putin palide as spune, pentru gustul meu, atacate pe ici, pe colo de rugina, apar din ce in ce mai des in aceste zile cand cu disperare mai gasesti un loc de parcare. Octopodele se inmultesc fantastic in aceasta perioada de ninsori, rasar de prin nameti...si se lipesc chiar de rotile masinilor care au indrazneala de a se adaposti in putinele refugii dintre mormanele de zapada...Nu ma intelegeti gresit, nu aprob marlaniile de genul 'parcam oriunde, oricand, sa ne fie noua bine, nu stau mult, de ce sa parchez atat de departe, poate pierd investitiile rigruroase si imi scade nivelul colesterolului in scurta plimbare, si ce daca traficul l-am sugrumat, am uitat cum e sa merg pe jos, poate imi cad flecurile de la pantofi'...insa in cazuri extreme, le accept si le inteleg....

Asa ca...va rugam, nu mai panditi dupa colt cu rulota plina de caracatite, sa parasim autoturismele...ne e si asa destul de dificil sa ne cocotam pe mormanele inghetate de zapada...daramite sa mai gasim si un loc de parcare permis...

Conserve si atat...

N-aveam inspiratie de un alt titlu, si pe deasupra, m-am tot saturat sa scriu 'nervi', 'gheata', 'frig' si derivatele lor, campurile lexicale specifice...e simplu...m-am saturat de vicii si razbunari puerile, de mofturi, de lipsa de rationament, de rasfat si de egoism...societatea asta nu e facuta pentru individualisti.

Cand ma intrebam ce-mi doresc pentru 2010, am omis sa spun ca imi doresc o societate civilizata, un trai 'minim'...nici macar decent (am renuntat demult la ideea unui consens...al unei buneintelegeri...astea-s numai utopii, cel putin pe taramul acesta pe care il locuiesc de 23 ani); imi place zapada...dar nu pe strazi, si nu in formatiuni masive de cativa metri, care mai ca seamana cu ghetarii, imi place sa ma dau pe gheata, dar nu cu masina...si mai ales, nu in trafic, imi place sa conduc, nu sa imping masina...

Ne laudam cu o pseudodemocratie de aproape doua decenii, dar inca nu ne-am vindecat de comunism...si asta ne-o demonstreaza insasi Constanta: deranjat nevoie mare de optiunile electorale ale tomitanilor, primarul a hotarat sa-si ia concediu...parca oprind orice initiativa civilizata de a distribui activitatile in folosul comunitatii. Am inteles ca razbunarea sa va fi dificila, si am inteles-o de prima data, desi nu am fost de acord cu ea: ce valoarea mai au 'parabolele' rostite de gura 'pacatosului'? Si-a adunat eforturile considerabile in slujba ofensiva de a promova 'cultul personalitatii' impotriva celuilalt, a manipulat pe cai mai putin 'ortodoxe' opiniile celor pe care ii reprezinta, iar acum lucreaza in defavoarea comunitatii, pe care o acopera cu nameti, gheata si mizerie. De trei zile ninge in continuu, buletinele meteo ne prezic de o saptamana vreme friguroasa si eternul cod galben ce se pare ca s-a abatut asupra Romaniei; de trei zile codul nu mai este galben...este alb cenusiu...masini inghetate in parcare, imobilizate de maldare de zapada viscolita, strazi necuratate, gheata nu numai la mal, ci si pe sosele, transee, bulevarde impracticabile, oameni disperati, lopeti, maturi, aburi, gropi, gloduri de gheata...de ceva vreme...asfaltul a devenit numai o amintire...

Cum sanse de 'iertare' nu avem, sa speram ca Mama Natura va fi ceva mai darnica si va topi ghetarii ;))

Imi merge atat de prost netul, m-am enervat din nou; sa fie oare din cauze oboselii, sau pur si simplu frustrari carora le acord prea multa importanta, persoane nesemnificative, care nici macar n-ar trebui sa incerce sa patrunda in acest univers...reject...acest local isi rezerva dreptul de a selecta clientela (p.s. selectia este subiectiva, nu intrebati care sunt criteriile).

In fine, a venit momentul parca, asa mi se pare...a pornit marunt. Un contact al listei posteaza la status un link...youtube...o melodie...o accesez, o ascult; incepe sa ma atraga, ma ademeneste cu un clip inedit, cu o privire in oglinda, stearsa, careia i se perinda permanent imagini ale trecutului. Ma loveste, parca ma coboara inapoi...am mai fost aici si nu vreau sa ma mai intorc, caci abia am gasit cateva refugii care ma ajuta sa ma catar (nu stiu daca aici imi va fi mai bine, dar macar strabat alte trasee).

Nostalgia ar trebui sa fie ceva frumos, un sentiment in care sa ma cuibaresc de fiecare data cand prezentul imi strapunge cutezanta? Nu-mi pare astfel. Nostalgia e grea, atarna ca un sac plin de nisip umed, e apasatoare, e amaruie ca pelinul...si e mai mereu sepia, ca si cand toamna trecuta ti s-au scurs toate amintirile printre degete. De ce oare traim cu impresia ca atunci, candva ai atins fericirea suprema, existenta sublima...iar acum te-ai intors printre pamantenii innoroiti de minciuni, inselaciuni, uratenie, mucegaiti, plafonati, limitati... reusind magnifica performanta de a fi unul dintre acesti muritori chinuiti de credinte neimpartasite, intemnitate.

Nu mai vreau sa raspund sec si parca lansand alte intrebari: Ce faci astazi? Cum te simti?...Sunt nostalgica. Eu nu mai traiesc in trecut, nu mai retraiesc amintirile cu alte euri, poate ca ei/ele sunt aceleasi, eu m-am schimbat si continuu sa ma modific din clipa in clipa.

Ascult melodia in continuare, vocea e mai mult decat graitoare, versurile imi strapung auzul...dar eu nu mai sunt aceea...

NOSTALGIA
As a thirst becomes a sickness
And desire is all you feel
A photograph that made us laugh
Now your skin has such a thickness
That you can’t tell what is real
Anymore
It’s a feeling like nostalgia
Keeps me turning back to you
And a feeling like nostalgia
For the dreams that we once knew
If you’re feeling like
What we were feeling is through
Why do I feel nostalgia?
Why do I feel nostalgia?
Like you
We were running to the future
When we fell into the past
A memory
When our lives seemed full of promise
Oh, but good things never last
It seems to me
It’s a feeling like nostalgia
Keeps me turning back to you
And a feeling like nostalgia
For the dreams that we once knew
If you’re feeling like
What we were feeling is through
Why do I feel nostalgia?
Why do I feel nostalgia?
Like you
If you’re feeling like
What we were feeling is through
Why do I feel nostalgia?
Why do I feel nostalgia?
Like you