A plecat in sfarsit... Nici macar nu a fost invitat, chiar nu simte ca nu e bine venit, ca nu stim la ce tertipuri sa mai apelam in speranta ca i-ar da de gandit...ii oferim indicii la fiecare colt al incaperii. Cu toate astea, el tot incearca sa se indese, sa se inghesuie undeva acolo. Ne e mila de el, pe de o parte, desi tind sa cred ca trec si peste aceasta stare care i-ar oferi un avantaj in fata noastra.

Ma enerveaza oricum, oricand, mi-e greu sa-l suport de fel...ma irita, mda, asta e cuvantul pe care il cautam. Ca atare m-am izolat la mine in camera, am editat o poza, am ascultat putina muzica, am scris un blog de nervi; si ca sa lamuresc: nici macar nu merita osteneala de a scrie, dar macar astfel ma pot manifesta. Imi doresc sa taca, in primul rand, sa nu ne oboseasca cu povestile lui de Casanova, cu relatiile imaginare, cu bolile sale inchipuite, cu expansiunea si compasiunea mimate slab dealtfel...cu personalitatea 'maleabila' (ca sa nu o numesc romaneste 'pupincurista')..si cam atat, aici se termina, la atat se reduce, se deduce, ca atare...si ma izbeste un ras isteric, desi nu e cazul, e numai trist...

In fine, sa revin la povestea de asta seara...gandeste-te cat de mult te enerveaza un individ, gandeste-te ca e vineri, ca esti obosit, ca ti-e lene sa speli si vasele, ca te-ai culca in hainele in care te-ai intors acasa, ca nu-ti arde de nimic, cu atat mai putin de musafiri, si pe deasupra ca trebuie sa-ti aplici si zambete false din cand in cand. Gandeste-te cat de putin iti face placere prezenta musafirului nepoftit; acum iti dau dreptul s-o amplifici de cate ori vrei tu: acesta se intinde la discutii interminabile, care tie nu-ti fac placere, asezonate de trei sticle de vin, sfarsite de cuvinte impleticite, de remarci de-a dreptul idioate. L-as scoate acum afara, dar tin prea mult la C. ca sa fac asta.

Se observa ca sunt profund deranjata, nici nu mai incerc sa acopar asta; plec in camera, le-am urat 'noapte buna'...pleaca :) un zambet adevarat