Mini me, multiple me :)

Interviu Ioana-Ioana, montaj Ioana (autocaracterizarea asta trebuia facuta demult sau poate ca trebuia sa imi gasesc rabdarea de-a completa rubricile cerute de site-urile de socializare sau de blogspot, oricum, pare mai interesant asa)

Cine esti? Cine sunt? (parca era o piesa romaneasca ce avea un refren care suna astfel)

Te-as intreba si eu acelasi lucru, dar mi-e teama ca nu pot sa culeg de la tine decat cateva informatii, cateva impresii de fatada pe care ti le-am creat. Oricum, pana la urma cica fiecare e creatorul universului propriu – forma de arta data naibii; mai mult, in aceleasi carti am citit ca nimeni nu e demn de a critica vreodata arta celuilalt…fiecare in perfectiunea limbajului ei. Da, sunt Ioana si Alexandra, si pentru mandria tatalui meu si a inaintasilor sai masculini si Pristavu. Cica intr-o viata anterioara am fost ghid, sau in fine, un soi de protector al oamenilor – ca atare in viata asta pe care o impartim, eu am sarcina de a va indruma si de a va ajuta. ce mai sunt? O balanta veritabila, o nehotarata careia probabil ca ii face placere sa-si complice existenta aiurea, din nimicuri, care se leaga la cap desi nu o doare si care cauta raspunsuri in locuri de cele mai multe ori nepotrivite. se pare ca nu stiu sa comunic (parca stiam de ce am facut facultatea asta) J.

Obisnuiam sa fiu ambitioasa, acum traiesc din amintirile copilariei –cult al personalitatii, un mic Hitler din spatele blocului.

Eu sunt Ioana cu buletin de Galati (inca), nascuta si crescuta 17 ani in Pitesti, si cu domiciliu necunoscut…dar cu bocceluta si caii pregatiti in orice moment de o noua calatorie asezonata de karaoke. u sunt Ioana care planuieste si urmatarea respiratie, careia ii face placere sa asculte gandurile celorlalti, uitand de cele proprii, Ioana care urmareste duminica de fapt dramele romantice pentru ca se simte bine in pilota de hotel si pentru ca ii place sa planga fara s-o ada nimeni…si mai mult, Ioana care plange de cate ori asculta I’ll be waiting si Secretly, Ioana care se ataseaza prea mult de obiectele de uz ‘extrem de frecvent’ (exista asa ceva?) – my Alpha/Alfa family si my small Yety.

Ce-ti place sa faci?

Greu: n-am vrut s-o recunosc pana acum, dar se pare ca trebuie sa pun pe masa toate culorile care-mi alcatuiesc opera. Imi place sa joc volei, mai mult decat sa ma uit la volei, imi place sa hoinaresc cu aparatul atarnat de gat, imi place sa ma plimb (si fara aparat), imi place sa descopar ca pot face anumite lucruri la care numai visam, imi place diversitatea, cred ca in puterea nonconformismului, imi place sa vorbesc, imi place sa ma cred interesanta, imi place sa stiu tot, imi place cand am dreptate (desi ma abtin cumplit de la a returna replici de genul: ‘Am avut dreptate’), imi place sa cant in masina, si da, imi place mult sa calatoresc si sa sofez (sa ne lamurim, nu cant decat neinsotita), imi place vantul (ca doar sunt semn de aer), imi placea sa desenez, acum nici nu mai stiu daca am indemanarea de a caligrafia (asa-i ca semnatura nu se pune?), acum imi place sa pictez fetelor colegelor cu farduri sidefate, imi place sa fiu bagata in seama si sa stiu ca sunt de folos ciuva. Sa vedem, imi place sa citesc carti ciudate, care vizeaza mai mult imaginarul si impalpabilul, imi place sa si scriu – cand pe blogspot, cand in jurnalul verde pe a carui coperta zambeste satisfacut un crocodil; imi place cand ceilalti ma considera ciudata, imi place singuratatea, dar sufar de lipsa de companie (semne de balanteala cronica), imi place sa ma uit la seriale pentru ca au continuitate sit e servesc cu lingurita, imi plac subiectele tabu, imi plac dramele romantice pentru zilele de duminica, imi place sa ma descarc din cand in cand, imi place sa alerg (dar ma dau obosita de cele mai multe ori), imi place sa-mi ascult muzica si sa primesc muzica buna de la prieteni (carora le multumesc ca au grija de urechea mea).

Si acum recunosc ca imi place sa cred ca sunt puternica, dar stiu ca nu fac decat sa adopt strategia strutoida de a-si indesa capul in nisip; incerc sa-mi ascund frustrarile si temerile: am vrut sa fiu puternica, dar am esuat lamentabil: sunt emotive, influentabila adeseori, vulnerabila, sufar de dependenta parerilor celor din jur, nascuta dintr-un orgoliu extremist si de permenenta cautare a libertatii.

Imi place familia mea, desi m-am indepartat demult de ea, imi plac prietenii mei, imi place sa port nenumarate discutii cu ei si sa descopar ca in ciuda problemelor care ne acapareaza aiurea atentia si sufletul, stim sa ne amintim de noi, sa ne respectam, stim sa comunicam firesc si deschis.

S-a facut foarte tarziu, nu am vrut sa scriu acum, dar eram sigura ca pana maine imi uit gandurile si imi pierd peste noapte curajul ‘de a-ti spune ce s-a-ntamplat’. Macar din respect pentru noapte in curs, voi posta maine...Si uite ca nu mai am respect pentru nimic, postez cu nesimtire la ora 04:49, sambata spre duminica.

Incerc s-o tai de sfarsit. Ce iubeste Ioana?

Pai, a invatat din cartile alea caudate pe care le citeste ca isi iubeste viata, ca isi pretuieste orice respiratie, oricat de poluanta ar fi ea, orice bataie a inimii, ca iubeste si pretuieste tot ceea ce o inconjoara, nu conteaza regnul de provenienta.

Suna deja a pagina de oracol completat in generala, pe ale carui pagini te uitai sa afli daca X te indrageste sau nu, daca Y te considera prietena ei. In fine, n-am vrut sa compun astfel, nici sa fac exces de importanta de sine, am vrut numai sa fiu sincera…si ce daca nu ai vrut sa afli cine sunt, e simplu sa pleci de pe pagina asta.