Ti-ai imaginat vreodata ca necunoscutul nu te sperie, ca abia astepti sa-i pici in brate? Eu nu, pentru ca echilibrul meu se traduce prin a controla totul. Daca ma intrebi, e ideal sa fiu cu un pas inaintea viitorului, sa-l anticipez si sa-i dau raspuns la orice intrebare.
Si uite, cateodata ma dezechilibrez, probabil de plictiseala sau din rutina. Ma gandesc ca nu am nici cea mai vaga banuiala ce se va intampla, unde voi ajunge, dar stiu cu siguranta ca atunci cand voi pleca, voi canta de fericire. Uite cum construiesc in mintea-mi scenariul propriului film: probabil ca voi deschide larg toate ferestrele (nu mai conteaza daca au fertilizat terenul sau daca bate vantul dinspre crescatoria de bovine - trebuie sa fie si parodie), voi ridica bratele (daca nu ma sincronizez perfect cu ploaia) si voi avea grija sa-mi cante baietii astia de la Hurts. Ma mai gandesc din ce perspectiva cladesc finalul: locul asta mic ce se va lipsi de mine si de problemele mele (Stay...si daca inca nu cunosti piesa, o gasesti aici -> http://www.youtube.com/watch?v=2t5JbPU1Vy4)  sau eu, care las in urma noua luni si ma indrept catre "ceva ce miroase a primavara si a sperante" (http://www.youtube.com/watch?v=1TB1x67Do5U&ob=av2e). E de vazut. As crea un chestionar, dar nu stiu prea multi de blogul meu, asa ca nici nu ma mai obosesc.
Zise  Ioana, frecandu-si palmele una de cealalta, fara zambetul "mefistonian".