S-a intamplat duminica 20.09.2009

Doi pereti albi, o fereastra mare, usa care da spre hol un pat imens care umple camera, televizorul micut al carui sunet fosnitor completeaza fantastic huruitul frigiderului, altfel estetic pozitionat langa capu-mi, si nelipsita geanta de voiaj “asezonata” cum nu s-a mai intalnit de adidasii si genunchierele lasate la zvantat pe calorifer…imagine fantastica care-mi coloreaza de mai bine de o luna existenta. Ma prabusec din nou, la numai un an de la precedenta, intr-o profunda depresie…si-astept apoi sa ma intrebati “De ce esti atat de suparata, Ioana?”, “ De ce nu zambesti si tu mai des, iti sta mai bine?” si-atunci va voi raspunde “pentru ca am” respectiv “nu am motive”…