a fost, este...va fi?

Asa scriam in micutul meu caiet verde (cu motive ‘crocodiliene’) acum aproape un an (Luni, 26 ianuarie, 2009)

Inceput de saptamana, alta mina, sa insemne ceva? Ma simt putin vinovata astazi – a fost un weekend plin (si de ingurgituri repetate, fara a-si gasi rostul, si de stari contradictorii, si de vechi, si de nou, intensitate, uitare, ‘momentism’, schimbari); ma schimb sau poate ca abia acum incep ‘sa ma invat’ (imi pare ca pana la sfarsit cea mai mare necunoscuta va ramane propria-mi persoana); si atunci nu te intrebi oare daca exista sanse sa cunosti macar o farama din cel de alaturi, cel pe care il consideri prieten, cel caruia ii ingadui sa ti se apropie, sa-ti vorbeasca, cel care te suna sau iti scrie zilnic, sau te imbratiseaza de cate ori te intalneste, cel care te saruta si te intampina cu zambete largi de fiecare data cand te revede? Cu fiecare ocazie descopar noi ‘Ioane’ si in aceeasi masura misterele se adancesc, se inneguresc, se intuneca. Am aflat ca drumul nu are intoarcere, iar gara la care ma void a jos e numai alegerea mea. E prea tarziu sa ma gandesc la ce-a fost …mi-am promis ca nu voi regreta nimic din ce am facut, si uite-ma astazi cum ma pun singura la zid, ma torturez gandindu-ma la ce-a fost aseara, cand totusi m-am simtit bine si am uitat…m-am uitat…am uitat-o pe Ioana.

Si aici am atasat cateva strofe dintr-un simplu hit al anilor ’90, simplu si totusi atat de profunde ii sunt ‘gandurile’:

Call you up in the middle of the night

Like a firefly without a light

You were there like a slow torch burning

I was a key that could use a little turning

So tired that I couldn’t even sleep

So many secrets I couldn’t keep

Promissed myself that I wouldn’t weep

One more promise I couldn’t keep

( si aici subscriu, din pacate)

It seems no one can help me now

I’m in too deep

There’s no way out

This time I have really led myself astray

Runaway train never coming back

Wrong way on a one way track

Seems like I should be getting somewhere

Somehow I’m neither here no there

Can you help me remember how to smile

Make it somehow all seem worthwhile

How on earth did I get so jaded

Life’s mystery seems so faded

I can go where no one else can go

I know what no one else knows

Here I am just drowning in the rain

With a ticket for a runaway train

verything is cut and dry

Day and night, earth and sky

Somehow I just don’t believe it

Bought a ticket for a runaway train

Like a madman laughin’ at the rain

Little out of touch, little insane

Just easier than dealing with the pain.

Astazi s-au mai schimbat unele altele, insa nu regret nimic…nu-mi incalc promisiunea, poate ca as fi reusit in anumite cazuri sa iau decizii mai bune, insa gandindu-ma pe langa cate alte prapastii am trecut, ma multumesc cu putinul pe care mi l-am rezervat ‘astazi’.